Institutul Inimii ‘’Nicolae Stăncioiu’’ a fost dotat cu un angiograf ultraperformant

Institutul Inimii ‘’Nicolae Stăncioiu’’ din Cluj-Napoca are de acum în dotare un angiograf de ultimă generaţie. Aparatura de investigaţie a ajuns în posesia spitalului clujean datorită unui program cu finanţare europeană al Academiei de Ştiinţe Medicale implementat împreună cu Ministerul Sănătăţii şi care prevede dotarea cu angiografe a 17 spitale din România.

Directorul Institutului Inimii ‘’Nicolae Stăncioiu’’, Adrian Molnar spune că aparatul a fost deja instalat, urmînd ca în cursul lunii decembrie să fie pus în funcţiune. Angiograful va fi folosit pentru efectuarea de cercetări ce au ca scop diagnosticarea unor leziuni cu potenţial evolutiv invalidant sau letal, respectiv pentru angioarhitectonica tumorilor maligne. În cadrul proiectului de cercetare sînt vizate trei categorii de pacienţi: pacienţii care au suferit infarct miocardic, cei cu afecţiuni coronariene şi copii cu malformaţii cardiace. Directorul Adrian Molnar spune ca acest aparat este extrem de important pentru unitatea pe care o conduce deoarece singurul aparat care funcţionază acum în spital este depăşit moral şi nu face faţă solicitarilor. El a spus ca zilnic sînt 10 urgenţe care necesită astfel de investigaţii la care se mai adaugă cazurile obişnuite. Directorul spitalului a menţionat că au fost cazuri cînd angiograful din dotare s-a defectat, ceea ce a făcut ca pacienţii să fie trimişi pentru investigaţii fie la spitalul de Recuperare fie la Clinica Medicală I.

Angiograful este un sistem complex cu ajutorul căruia se investighează starea vaselor de sînge. Intervenţia se derulează într-o încăpere asemănătoare unei săli de operaţii. Prin intermediul unui cateter se introduce o substanţă de contrast în vasele de sînge care trebuie investigate. De asemenea, pe lîngă diagnosticul care se realizează în urma acestei intervenţii, se poate face şi un tratament endovascular al unor afecţiuni precum tumorile hepatice, hemoragiile digestive etc.

Adrian Molnar a menţionat că unitatea pe care o conduce a mai primite la Ministeru Sănătăţii 800 de mii de euro cu care se va cumpăa un aparat rongen fix, două aparate rongen mobile, un ecograf performant, o staţie de monitorizare pentru erapie intensivă, o masă de operaţie şi o lampă de operaţie.
C.P.

Articole din aceeasi categorie