Inhalatoarele folosite, colectate în farmacii

Românii care suferă de boli respiratorii şi folosesc inhalatoare au la dispoziţie prima infrastructură naţională de colectare a acestui tip de deşeuri medicale. Pacienţii din toată ţara pot duce inhalatoarele goale, de orice tip, în recipientele de colectare amplasate în farmaciile Ropharma, Richter sau Sensiblu, pentru a fi eliminate ulterior din natură.

Compania farmaceutică GSK România a anunţat lansarea, la nivel naţional, a primei infrastructuri de colectare a inhalatoarelor folosite, direct de la pacienţi, cu scopul de a reduce emisiile cu efect de seră şi amprenta de carbon, de a limita acumulările de deşeuri şi de a proteja sănătatea populaţiei, prin evitarea contaminării solului cu potenţiale virusuri rămase pe dispozitivul inhalator. Programul este desfăşurat în parteneriat cu Societatea Română de Pneumologie, Colegiul Farmaciştilor, Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC), Societatea Naţională de Medicina Familiei şi Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta”.

Potrivit unui comunicat al GSK, remis presei, începând din această lună şi până în decembrie 2017, inclusiv, românii pot aduce inhalatoarele folosite sau expirate, de orice tip sau marcă, în cele peste 200 de puncte de colectare amplasate în farmaciile Ropharma, Richter şi Sensiblu din întreaga ţară. Deşeurile colectate sunt eliminate ulterior printr-un proces de incinerare ecologică, prin intermediul unei companii specializate în managementul deşeurilor medicale. Lista completă a farmaciilor este disponibilă pe www.colectaminhalatoare.gsk.ro.

Programul atrage atenţia şi asupra impactului de mediu al acestor deşeuri. Astfel, arată iniţiatorii acestuia, doar şase 18inhalatoare folosite şi aruncate la gunoi generează aceeaşi amprentă de carbon ca o maşină condusă în jurul lumii.

„În România, dacă fiecare pacient cu boli respiratorii ar aduce inhalatoarele folosite în punctele de colectare, pentru incinerare ecologică, s-ar elimina peste 11.000 tone de CO2, într-un an. Altfel, această cantitate de emisii poluante ar mai putea fi compensată cu ajutorul oxigenului produs în decurs de un an de 2.831 hectare de pădure de stejari – adică de 25 de ori mărimea Parcului Herăstrău  din Bucureşti. La nivel mondial, acest tip de deşeuri produce 5,2 milioane de tone de emisii de CO2. Prin incinerarea inhalatoarelor folosite, impactul de mediu (amprenta de CO2) provocat este redus cu 99%” – precizează iniţiatorii proiectului.

Prin programul „Colectăm Inhalatoare”, GSK România devine singura companie farmaceutică ce oferă o infrastructură de colectare a deşeurilor medicale de la pacienţi – „un pas esenţial pentru reducerea emisiilor de CO2 şi a efectului de seră, responsabile pentru schimbările climaterice”.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie