Hramul Mănăstirii Maicii Domnului din Cluj-Napoca

Congregaţia Surorilor Maicii Domnului (CMD) a celebrat, la 8 septembrie, ca în fiecare an de Sărbătoarea Naşterii Preasfintei Fecioare Maria, hramul Mănăstirii Maicii Domnului din Cluj-Napoca.

Mănăstirea a fost sfinţită de Întâistătătorul Bisericii noastre, Cardinal Lucian Mureşan, în 8 septembrie 2003. Aici se află sediul Congregaţiei Surorilor Maicii Domnului, institut religios greco-catolic întemeiat de Mitropolitul dr. Vasile Suciu, în 1921, la Blaj. Surorile din această Congregație au împărtășit întru totul destinul Bisericii Greco-Catolice din România, trecând și ele prin focul încercărilor şi persecuţiilor pentru credinţă sub regimul comunist, timp de peste 40 de ani. Încă de la întemeiere, dar și în perioada de clandestinitate, precum și în perioadele succesive ieșirii BRU la lumină, Surorile s-au străduit să-și aducă prinosul de jertfă pentru a sluji aproapelui după modelul Preasfintei Fecioare Maria – calea pe care au ales să o urmeze, având totodată la suflet îndemnul Părintelui Fondator: „de a apropia neamul nostru cât mai mult de Domnul, prin credință vie”.

La împlinirea a 15 ani de la sfințirea acestui așezământ călugăresc, în semn de recunoștință față de Bunul Dumnezeu și față de Preacurata Fecioară Maria, Surorile au întâmpinat sărbătoarea printr-o veghe de rugăciune. Astfel, în ajunul sărbătorii Nașterii Maicii Domnului, PS Florentin Crihălmeanu – Eparh de Cluj-Gherla, Pcuv. Pr. Protoegumen Laurean Daboc OSBM, Cucernicul Pr. Ioan Pop, consilier eparhial și capelan al surorilor OSBM,  Pr. Florin Pop, spiritualul Reuniunii Mariane şi Cucernicul Pr. Cristian David – cancelar episcopal și capelan al surorilor CMD, au celebrat în capela mănăstirii Slujba Vecerniei, urmată de rânduiala Paraclisului Maicii Domnului. După un scurt moment de comuniune și împărtășire fraternă, privegherea a continuat cu o Oră de Adorație Euharistică.

În dimineața zilei de sâmbătă, 8 septembrie 2018, sărbătoarea a început cu procesiunea – pelerinaj, devenită tradiție la nivel local, de la Catedrala Greco-Catolică „Schimbarea la Față” până la Mănăstirea Maicii Domnului. Procesiunea a fost condusă de Preasfinția Sa Florentin Crihălmeanu, alături de un număr mare de preoți și credincioși, care au unit osteneala drumului cu prinosul de cânt și rugăciune închinat Maicii Sfinte. Pelerinii au fost primiţi de Preacuvioasa Maică Teodorina, Superioara generală a Congregației Surorilor Maicii Domnului şi de Pr. capelan Cristian David.

Momentul central al Sărbătorii l-a constiuit celebrarea Sfintei Liturghii Arhierești de către Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, alături de Excelenţa Sa Kyr Joseph Ghebara, Arhiepiscop de Petra şi Filadelfia, Înaltul Prelat oaspete din Aman – Iordania. Au concelebrat Mons. Călin Ioan Bot, vicar general, Pr. Arhimandrit Bassan, vicarul general al ÎPS Joseph, Pr. capelan Cristian David și un mare număr de preoți. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul ”Angeli”, dirijat de prof. Monica Cerghizan, în alternanță cu Corul Surorilor CMD de la Mănăstire.

La acest moment celebrativ, alături de surorile din CMD au participat călugării și călugărițele din Ordinul Sfântului Vasile cel Mare, preoții și frații din Societatea lui Isus și surorile din Congregatio Jesu. De asemenea, s-au alăturat la ceas de sărbătoare, în număr mare, membrele Reuniunilor Mariane din toate Eparhiile BRU, aflate la Cluj-Napoca cu ocazia Întâlnirii Naţionale a Reuniunii Mariane.

Între sutele de credincioşi care s-au unit în rugăciune s-au aflat un grup de tineri din Parohia „Sfântul Gheorghe”, Sângeorz-Băi, parohie în care, de mai bine de 10 ani, Surorile CMD desfăşoară o intensă activitate de cateheză şi apostolat, oferindu-și sprijinul pentru buna organizare. Tinerii din Asociația Cercetaşii Munţilor au fost de mare ajutor atât în pre-ziua sărbătorii, cât și în timpul procesiunii și al celebrării liturgice, îngrijindu-se de alimentarea cu apă şi la final, în cadrul Agapei fraterne: De asemenea, s-au implicat cu bucurie și tinerii din ASTRU Cluj, însoțiți de un grup de voluntari din Parohia Mosta (Malta), alături de pr. Sergio Fenech.

Meditaţia la celebrarea liturgică a Preasfinţiei Sale Florentin s-a referit la Sărbătoarea Naşterii Preasfintei Fecioare Maria – „sărbătoare care împreunează Bisericile din Orient şi din Occident”. „Suntem aici cu bucurie, la Mănăstirea Surorilor CMD – a spus Ierarhul – într-o sfântă zi de sâmbătă dedicată Preasfintei Fecioare Maria. Ne amintim că au trecut deja 15 ani de la acel 8 septembrie 2003, când prin voia Bunului Dumnezeu, Pr. Întâistătător al Bisericii noastre, Înalt Preasfinţitul Episcop şi Mitropolit atunci, Lucian, astăzi Preafericitul Părinte Cardinal Lucian, binecuvânta această Mănăstire prin sfinţire cu apă sfinţită şi ungerea cu Sf. Mir, dimpreună cu episcopul locului şi cu alţi episcopi şi un frumos sobor de preoţi împreună-celebranţi”. A mulţumit şi celor 23 de preoţi şi celor aproape 400 de credincioşi care au venit în procesiune de la Catedrala „Schimbarea la Faţă” la Mănăstirea Maicii Domnului, fiind prezenţi, alături de alte sute de credincioşi, la frumoasa celebrare.

A fost prezentat apoi motivul sărbătorii, „Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria, mărita Doamna noastră”. „Dorim să aducem cinstire şi laudă Preasfântului Dumnezeu, pentru Preasfânta Lui Mamă, pe care astăzi o aniversăm în momentul naşterii ei, în momentul intrării ei în istoria umană, în istoria noastră, a oamenilor, pentru a ne deschide tuturor istoria veşniciei, istoria mântuirii. Este o tradiţie a Bisericii, care din sec. al IV-lea a sărbătorit acest moment festiv” – a spus Ierarhul, prezentând, în continuare, detaliat, semnificaţia sărbătorii, care ulterior este preluată şi înscrisă în calendarele bizantine la Constantinopol şi în Occident mai târziu, în sec. al VII-lea, de către Papa Sergiu I.

Prezența ierarhilor noștri, a preacucernicilor și cucernicilor preoți, a persoanelor consacrate, a membrilor Reuniunilor Mariane, a tinerilor care în mod generos au dăruit din timpul lor pentru pregătirea acestei sărbători și a tuturor credincioșilor iubitori și cinstitori ai Preasfintei Fecioare Maria, Mama noastră Cerească, a conferit solemnitate rugăciunii și ne-a întărit în dragostea față de Dumnezeu, față de Maica Domnului și față de Biserica din sânul căreia facem parte.

Surorile CMD

Articole din aceeasi categorie