Francisc, un papă angajat către o biserică a simplităţii, care are nevoie de competenţe de manager modern

Agerpres

Papa Francisc este într-un fel un pontif care face istorie, primul din ordinul iezuit şi primul papă din America Latină. Dar cardinalul Bergoglio este, de asemenea, o alegere convenţională, un teolog conservator de origine italiană, care sprijină cu fermitate poziţiile Vaticanului cu privire la avort, căsătoria gay, hirotonirea femeilor şi alte probleme majore care trimit la conflicte aprinse cu preşedinta de stînga a Argentinei, scrie New York Times.

În pofida unor critici care i se aduc – a fost acuzat că a ştiut despre abuzurile din perioada dictaturii din Argentina -, mulţi îl laudă în calitate de apărător pasionat al săracilor şi celor lipsiţi de drepturi. Deşi se opune Teologiei Eliberării, pe care o vede iremediabil contaminată de ideologia marxistă, cardinalul Bergoglio a subliniat necesitatea de a ajunge la cei săraci, iar în calitate de cardinal de Buenos Aires a supravegheat serviciile sociale sporite şi evanghelizarea în cartierele defavorizate.

Potrivit Financial Times, noul lider al Bisericii catolice are nevoie de competenţele unui manager modern. Pe umerii Papei apasă o povară mare, avînd în vedere că domeniul său spiritual se întinde în toate colţurile pămîntului, dar autoritatea sa este limitată la 0,44 km pătraţi de teren cunoscut sub numele de Cetatea Vaticanului. Cetatea-stat se află în centrul nevralgic al unei credinţe vechi de 2.000 de ani, care a rezistat la fiecare test la care a fost supusă şi care astăzi cere loialitate unui număr de aproximativ 1,2 miliarde de credincioşi.

Cu toate acestea, Sfîntul Scaun a apărut tot mai puţin în măsură sau nedoritor de a stinge “incendiile” care au izbucnit în dieceze îndepărtate sau aproape de casă, relevă FT. Din acest motiv, cardinalii care l-au ales pe Bergoglio vor spera ca, în afara faptului de a fi un comunicator talentat, ca Ioan Paul, sau un teolog respectat, ca Benedict, Francisc să fie şi un administrator eficient, modernizator, aşa cum niciunul dintre cei doi predecesori nu a fost, consideră FT.

Pericolele inerente într-o Curie nereformată, birocraţia Vaticanului, au fost ilustrate în timpul Pontificatului lui Benedict de scandalul “Vatileaks”, care a dezvăluit structuri de putere sacerdotale în care acţionau personalităţi uneltitoare şi care, oricît de haotice s-au dovedit, au decurs din secole de neglijare.

Consecinţele au fost prejudiciabile. De exemplu, incapacitatea lui Ioan Paul şi Benedict şi a personalului lor de a elimina malpraxisul la Banca Vaticanului a rezultat parţial dintr-o lipsă majoră de expertiză financiară într-o birocraţie cu prelaţi, mai degrabă decît cu funcţionari publici profesionişti.

Aceste puncte slabe reflectă şi sistemul autoritar de conducere al Sfîntului Scaun, o tradiţie consolidată prin proclamarea în 1870 a dogmei infailibilităţii papale. Ioan Paul şi Benedict au văzut fiecare nevoia unei mîini ferme centralizatoare la vîrful Bisericii, o structură de autoritate capabilă să reducă la tăcere disidenţa şi să dreneze tendinţele liberale care au izbucnit la Conciliul Vatican II, care a abordat modul în care ar trebui să interacţioneze catolicismul cu lumea modernă.

Toţi cardinalii din Conclav au fost aleşi de Ioan Paul şi Benedict dintr-o perspectivă conservatoare social şi teologică. Acest lucru a conferit o anumită unitate superficială ierarhiei Bisericii, dar a avut efectul neintenţionat de a transforma un număr mare de catolici progresişti, în special în Europa şi America de Nord, într-o opoziţie furioasă.

Pentru Vatican, problema este că catolicismul liberal este cel mai puternic în inima istorică europeană a religiei, unde credinţa este în declin, în timp ce catolicismul conservator este cel mai puternic în centre de credinţă în creştere rapidă, cum ar fi Africa. Fiecare parte va dori să ştie cum intenţionează noul papă să remedieze această prăpastie.

Interdicţia privind hirotonirea femeilor este văzută în cercurile reformiste ca exacerbînd dificultăţile ridicate de deficitul tot mai accentuat de preoţi instruiţi, în special în SUA, Irlanda şi alte ţări occidentale. Reticenţa tinerilor de a intra în preoţie ridică întrebarea cine va administra sacramentele credincioşilor.

Cotidianul The Guardian este de părere că alegerea lui Jorge Bergoglio arată o mutaţie decisivă în centrul de greutate al bisericii departe de Europa şi spre continentul unde trăiesc majoritatea catolicilor şi unde provocările pentru biserică sînt destul de diferite de cele din Europa. Alegerea lui reprezintă totodată un salt extraordinar departe de natura conservatoare şi precaută a ultimelor două pontificate.

Deşi Bergoglio este descris drept un conservator moderat, iezuiţii au reputaţia în biserica modernă de gîndire riguroasă şi independentă, iar în pontificatul lui Ioan Paul au fost profund defavorizaţi din cauza simpatiei lor pentru Teologia Eliberării din America Latină.

Problema copleşitoare în America Latină este lipsa de preoţi şi reducerea numărului de credincioşi. Deşi 40% din populaţia catolică a lumii trăieşte pe acest continent, nu mai poate fi asumat în mod automat că un latino-american este un catolic, potrivit The Guardian.

Protestantismul Penticostal a făcut progrese uriaşe, la fel şi secularismul. Acestea sînt probleme cu care biserica sub Ioan Paul şi Benedict a refuzat să se confrunte. Alegerea lui Bergoglio arată că ele nu mai pot fi evitate. Dacă cineva poate depăşi impasul privind celibatul clerical, el este cel care o poate face.

De asemenea, participarea catolică în lumea dezvoltată a fost în continuă scădere în ultimul deceniu. Atît în America de Nord cît şi de Sud cei care părăsesc Biserica Catolică tind fie să devină protestanţi evanghelici, fie renunţă la religie cu totul. În Europa de Vest nu există nicio altă formă de creştinism care să preia ştafeta.

Papa Francisc se confruntă cu o luptă gigantică atît pentru a “remoraliza” clerul îmbătrînit şi a inspira credincioşii “moleşiţi”, în timp ce face ca religia sa să apară coerentă intelectual şi atractivă moral pentru cei din afară.

The Guardian insistă într-un editorial că alegerea cardinalului Bergoglio este o recunoaştere a faptului că Biserica Catolică a devenit o instituţie globală, nu numai în istoria, în congregaţiile şi activitatea sa, ci acum şi în leadership-ul său. Pentru prima dată în o mie de ani, alegerea unui argentinian iezuit de la Buenos Aires reechilibrează una dintre cele mai vechi organizaţii din lume departe de inima tot mai muribundă din Europa şi plasează insistent focalizarea, dacă nu chiar corpul, spre exterior, spre continentul atît de crud colonizat cu o jumătate de mileniu în urmă, în numele aceluiaşi Dumnezeu, dar şi spre Africa şi Asia.

Noul papă are un primat pe multe niveluri: primul din afara Europei într-un mileniu, primul din America Latină, primul iezuit şi primul cu numele de Francisc. Toate acestea vorbesc în favoarea reputaţiei sale de modestie personală extremă. Dar el poate fi văzut şi drept candidatul continuităţii.

Ce spune alegerea lui despre cum îşi vede viitorul cea mai mare biserică din lume? Primul şi cel mai evident lucru este o recunoaştere a faptului că viitorul nu se află în Europa, sau nu numai în Europa.

New York Times apreciază la rîndul său că numirea cardinalului Jorge Mario Bergoglio trebuie recunoscută drept momentul latino-american şi o schimbare a centrului de greutate al bisericii de la Europa. Alegerea poate oferi de asemenea un impuls strategic pentru biserica din SUA, unde adepţii ei ar fi pierdut tot mai mult teren în ultimele decenii, dacă nu ar fi fost afluxul de imigranţi latino, care s-au afirmat din ce în ce mai mult ca forţă culturală şi politică, jucînd un rol critic în realegerea preşedintelui Obama.

În America Latină, biserica se confruntă cu multe din aceleaşi bătălii culturale şi politice ca în Europa şi SUA: o creştere în acceptarea relaţiilor homosexuale, avortul şi controlul naşterilor şi un val tot mai mare de oameni care abandonează biserica fără a adopta altă religie.

Nu este uşor să faci predicţii privind alegerile viitoare ale noului papă, notează La Stampa: cine va fi noul secretar de stat, cum intenţionează să abordeze problema transparenţei financiare şi problemele băncii Vaticanului, IOR, ce decizii va lua după ce va citi dosarul Vatileaks. Un iezuit care alege numele unui sfînt italian, marele reformator al radicalităţii Evangheliei, este un indiciu de speranţă şi o invitaţie la schimbare pentru întreaga Biserică.