Flori ale credinţei în lumina pocăinţei

Sâmbătă, 13 mai,  Papa Francisc se află „ca pelerin” la Fatima, în Portugalia, unde este celebrat centenarul apariţiilor Sfintei Fecioare Maria, în faţa a trei copii – păstoraşi, cu vârste de 10, 9 şi 7 ani.

În prezenţa a peste un milion de credincioşi, în cadrul Sfintei Liturghii din Sanctuarul marian Fatima are loc un eveniment fără precedent: doi copii sunt canonizaţi. Este vorba de Francisco şi Jacinta Marto, care, împreună cu verişoara lor, Lucia, au primit mesajul de la „Doamna” îmbrăcată în lumină, care le-a apărut în timp ce se jucau pe valea Iriei. Mesajul, sau mai precis „cele trei secrete” transmise copiilor, au atins de atunci inima Suveranilor Pontifi, care au permis ca ele să fie revelate lumii. Acestea vorbesc despre pericolul iminent în care se află omenirea dacă nu se converteşte. Copiii au avut şi viziunea infernului, prin care, de fapt, este întărită chemarea urgentă la căinţă de păcate şi la convertire. Există şi avertismente privitoare la război, ca şi consecinţă a păcatelor oamenilor, şi care poate fi evitat doar prin pocăinţă. Apelul puternic ce vine din Fatima peste timp şi generaţii poate fi rezumat la chemarea: „Pocăinţă, pocăinţă, pocăinţă!”.

În aceeaşi zi, în România se desfăşoară un mare pelerinaj anual al Bisericii Greco-Catolice, pelerinajul tradiţional la Cimitirul Săracilor din Sighetu Marmaţiei, unde, în gropile comune ale fostei închisori, se odihnesc „florile preţioase” ale Maicii Sfinte, martirii şi mărturisitorii din timpul regimului comunist, cei al căror sânge îl adună îngerul din cel de-al treilea secret de la Fatima, cum au descris păstoraşii, şi cu el „sunt irigate sufletele care se apropie de Dumnezeu”.

Unul dintre cei patru episcopi morţi pentru credinţa lor în închisoarea Sighetului, este episcopul  Ioan Suciu († 27 iunie 1953), administrator apostolic de Făgăraş şi Alba Iulia. Înainte de arestarea sa, ierarhul a dedicat apariţiilor de la Fatima un volum publicat prima oară în 1943, numit „Fecioara din Fatima, Regina Sfântului Rozar”, în care scria: „Se adevereşte mâhnirea Fecioarei de la Fatima: nu este cine să se jertfească pentru păcătoşi. Altarele satanei sunt pline cu victime, cu sânge de jertfe. În acelaşi timp, Isus euharisticul, inima Sfintei Sale mame, sunt ţinta ocărilor. Iar păcătoşii se osândesc. Nu este cine să se jertfească pentru ei. Trebuie armată de victime, e nevoie de mai mulţi legionari ai Crucii, ai răstignirii de sine. Şi altarele lui Isus adastă victimele dragostei răscumpărătoarea. Cova da Iria întăreşte şi însufleţeşte mobilizarea sufletelor, victime ispăşitoare. Pocăinţă! E stavila răului, îngrădirea de granit, scutul de diamant în faţa roadelor fărădelegii. În veacul acesta ca un carnaval de nimeni orânduit, cu trai comod, cu revărsare de romane, de filme, de mode, de cabarete şi ceaiuri, toate în serviciul necurăţiei, pocăinţa trebuie să strălucească pe fruntea fiilor Bisericii, ca o mărturisire publică a despărţirii noastre de lume. Pocăinţa să fie ispăşitoare, liberă, izvorâtă din dragoste şi din datoria de a desăvârşi Patimile lui Isus în trupul Bisericii sale”.

Sunt cuvinte nu doar rostite, ci probate apoi prin mărturia unei vieţi depuse la picioarele Crucii. Este apelul care conduce paşii a milioane de pelerini, la Fatima, la Sighetu Marmaţiei, la alte locuri sfinte şi sfinţite prin sânge de martiri, ca răspuns la chemarea lui Dumnezeu, care doreşte mai presus de toate mântuirea sufletelor.

Mesajul de la Fatima, reluat şi întărit de mărturisitorii credinţei creştine, este şi azi la fel de important ca în urmă cu 100 de ani. Mai mult ca oricând şi în contextul actual internaţional, este nevoie ca, prin pocăinţă şi rugăciune, să fie invocat de la Bunul Dumnezeu, prin mijlocirea Preasfintei Sale Mame, Fecioara Maria, darul păcii, care să coboare şi să rămână asupra lumii întregi, prin iubirea şi milostivirea Sa.

Viorica SABO