Floarea gingaşă a lunii mai

În Biserica Catolică, atât de rit latin, cât şi în cea de rit bizantin, luna mai a fiecărui an, luna florilor, este închinată Maicii Domnului. Această tradiţie se pierde în negura istoriei, dar este un frumos prilej de a o cunoaşte mai bine şi de a o cinsti pe cea numită „mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii”.

Episcopul de vie amintire Ioan Ploscaru (1911-1998), contemplând icoana Preasfintei Fecioare Maria, reflecta: „Cred că după Sf. Euharistie, Preacurata Fecioară Maria, mama lui Isus şi a noastră, este cea mai gingaşă iubire pe care a arătat-o Dumnezeu faţă de oameni. Într-adevăr, şi-ar fi putut cineva închipui că absolutul şi nemărginitul Dumnezeu, în faţa căruia ard serafimii de iubire şi admiraţie, îşi ia o mamă dintre oameni, care, dintre miliardele de suflete, a fost cea mai sfântă şi mai iubitoare. Fiinţă de durere şi de lacrimi, cu inima de şapte ori străpunsă, cum îi profeţeşte bătrânul Simion în templu: «Prin însuţi sufletul tău va trece sabie». Pe această minune de iubire şi de jertfă ne-o dăruieşte Dumnezeu ca mamă. Numai singur Dumnezeu Tatăl, atotţinătorul, făcătorul cerului şi al pământului, în atotputernicia Sa, a fost în stare să o înalţe pe culmile sfinţeniei şi de lumină ca mamă a veşnicului său Fiu.

«Cine este aceea care se iveşte ca zorile, mai curată decât raza de soare? Cine este aceea care se înalţă ca răsăritul aurorei, frumoasă ca luna, strălucitoare ca soarele şi temută ca o oştire gata de război»? (Cânt. Cântărilor, 6,10). Cine este «mai înaltă decât cerurile, mai curată decât strălucirile soarelui, care ne-a scăpat pe noi din blestem?». «Cum te vom numi pe tine, de Dumnezeu dăruită: Cer că ai răsărit pe Soarele dreptăţii? Rai că ai odrăslit floarea nestricăciunii? Fecioară că ai rămas nestricată?» (Acatist).

«Tu eşti ca un trandafir din Saron; ca un crin din văi, ca un crin în mijlocul spinilor…Tu eşti ca o fântână din grădină, ca un izvor de ape vii ce curge din Liban» (Cânt. Cântărilor). «O minune a apărut în cer, o femeie îmbrăcată în soare, sub picioarele ei luna, iar pe capul ei cunună de 12 stele» (Apoc.12,1). Texte citate, care toate se potrivesc Preacuratei.

Noi, creştinii botezaţi, formăm Trupul mistic al lui Isus Hristos. El ne-a făcut fraţii şi prietenii săi, iar dacă suntem fraţii săi, şi mama sa este mama noastră. Pentru a deveni mama lui Hristos, Preasfânta Fecioară a fost destul să-şi plece fruntea şi să spună arhanghelului Bunei Vestiri: «Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău» (Lc 1,38). Însă, pentru a fi mama noastră, a trebuit să poarte săbiile mistice în suflet: «Prin însăşi sufletul tău va trece sabie»(Lc 2,35).

Ca să ne fie mamă, ea ne-a dat pe Mântuitorul pe cruce. Iar El, de pe cruce, ne-a încredinţat-o nouă. Dacă pe fiecare dintre noi ne-ar fi tăiat din trupul ei, nu ar fi fost mai chinuitor preţul ce l-a dat pentru răscumpărarea noastră, cum zice psalmistul: «Străinule, care treci pe cale, opreşte-te o clipă şi vezi dacă este durere ca durerea mea!».

Pentru această neclintită iubire, Sf. Bernard se ruga aşa: „Adu-ţi aminte, o, preablândă Fecioară Maria, că nu s-a auzit niciodată să fi fost părăsit cel ce a alergat sub ocrotirea ta, cel ce a cerut ajutorul şi mijlocirea ta. Însufleţit de o astfel de încredere alerg la tine, o Maică, fecioara fecioarelor, la tine vin şi stau înaintea ta, ca un păcătos. Nu dispreţui cuvintele mele, ci auzi-mă cu milă şi ascultă-mă. Amin”.

V.S.