FABC solicită dezbaterea publică a noii legi a sănătăţii

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer solicită, printr-o scrisoare deschisă, dezbaterea publică a noii legi a sănătăţii.

FABC a luat act cu îngrijorare de intenţia autorităţilor de a adopta rapid noua lege a sănătăţii, fără o consultare prealabilă cu societatea civilă şi cu reprezentanţii pacienţilor. (…) Opacitatea autorităţilor în pregătirea viitoarei legi şi misterul ce planează în jurul proiectului elaborat generează tensiuni şi reprezintă o probă suplimentară a desconsiderării cetăţenilor de către guvernanţi. Legea sănătăţii este una de interes general, esenţială pentru toţi cetăţenii României, ceea ce implică obligativitatea unei dezbateri publice amănunţite asupra proiectului ce urmează a fi supus ratificării” – se arată în scrisoarea FABC, dată marţi publicităţii.

Reprezentanţii FABC consideră că instituţiile statului nu îşi pot permite să ocolească, în această fază elaborativă, consultările cu societatea civilă şi organizaţiile de pacienţi. „Aşa cum prevăd, de altfel, normele şi bunele practici europene în materie de guvernare, tuturor părţilor interesate trebuie să le fie permisă exprimarea punctelor de vedere înainte şi nu după ce documentul capătă valoare legislativă – fie şi numai pentru că ar putea contribui la găsirea unor soluţii potrivite în vederea optimizării cadrului de funcţionare a unui sistem de sănătate ce se presupune că se doreşte centrat pe pacient” – atenţionează reprezentanţii FABC.

Aceştia fac apel la autorităţile române să abordeze problema „într-o manieră globală, ce depăşeşte interese de moment sau de altă natură decît cea socială”, şi să se gîndească, „încă o dată”, la toate „consecinţele pe care această nouă lege, în curs de adoptare, le implică asupra cetăţenilor României”.

„Ar fi total nefericit ca, din nou, să fie luate hotărâri pentru cetăţeni, dar fără ei” – consideră reprezentanţii federaţiei.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie