EVOCĂRI LA 97 DE ANI DE LA UNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA. UN SECOL ŞI JUMĂTATE DE TEROARE ŢARISTĂ ŞI BOLŞEVICĂ ÎN BASARABIA (III)

Modul în care s-a petrecut retrocedarea este de tristă amintire, adevărat calvar. Populaţia, luată pe neaşteptate, nu era pregătită pentru refugiu. Cei care au reuşit să plece în căruţe sau pe jos au fost atacaţi de cazaci. Se trăgea cu mitralierele de pe acoperişul caselor pentru a se produce panică. Refugiaţii au fost nevoiţi să-şi abandoneze lucrurile şi să fugă pentru a scăpa măcar cu viaţă. În cursul refugiului au fost ucişi nu numai ostaşi români, ci şi preoţi, învăţători şi funcţionari români. La atacurile, excesele, asasinatele devastările împotriva românilor la care s-au dedat o serie de minoritari românofobi în cursul retragerii (şi după) din Basarabia, Nicolae Iorga reacţionează prompt în articolul „De ce atîta ură?”, publicat în „Neamul Românesc” din 6 iulie 1940, în care scria: „Înalţi magistraţi şi bravi ofiţeri, care şi-au riscat viaţa ca să apere cu puterile lor retragerea şi exodul românilor, au văzut cu ochii lor nenumărate acte de sălbăticie, uciderea nevinovaţilor, lovituri cu pietre şi huiduieli. Toate aceste gesturi infame şi criminale de ură dezlănţuită la o comandă nevăzută… Aşa ni se răsplăteşte bunăvoinţa şi toleranţa noastră? … Românimea aceasta, de o bunătate prostească faţă de musafiri şi jecmănitori, merita un tratament ceva mai omenesc…”.

În aceste condiţii dramatice, prin ceea ce poate fi numit dictatul de la Moscova, România a pierdut un teritoriu de peste 60.000 km2, cu o populaţie de circa 4 milioane de locuitori. Basarabia a trecut pentru a doua oară în posesia Rusiei, fără să ne putem împotrivi furiei oarbe a sovieticilor în cîrdăşie cu Germania hitleristă şi, de ce nu?, şi cu atitudinea pasivă a occidentalilor.

Imediat după ocuparea de către Uniunea Sovietică a Basarabiei şi Bucovinei de Nord s-a instalat regimul totalitar bolşevic, care a trecut din primele zile de ocupaţie la exterminarea românilor din aceste teritorii: arestaţi, împuşcaţi, torturaţi, deportaţi în Siberia, supuşi foametei provocate de regimul bolşevic.
Între anii 1940-1970, conform recensămîntului oficial efectuat de autorităţile ruseşti, o treime din populaţia românească a dispărut: de la 3,2 milioane în 1940 au mai rămas doar 2,229 milioane în 1970.
Teroarea bolşevică împotriva românilor basarabeni şi bucovineni începe în primele zile ale ocupaţiei, cînd se trece la represalii asupra foştilor ofiţeri, oamenilor politici, intelectualilor, ţăranilor, mai ales aceia care au participat în 1918 la Sfatul Ţării şi s-au pronunţat pentru unirea cu România. Au avut loc zeci de mii de asasinate individuale şi colective.

Dintre acestea amintim masacrul asupra românilor din Bucovina de Nord, care au avut loc la 1 aprilie 1941. Mii de români bucovineni înfricoşaţi de ocupaţia sovietică au vrut să treacă în România. Adunaţi la Adîncata şi Trestian, au pornit spre Fîntîna Albă, cu intenţia de a trece frontiera. Toţi au fost seceraţi de mitralierele grănicerilor sovietici.
Şirul crimelor comise de ocupantul sovietic pot continua cu alte exemple cutremurătoare.
După izbucnirea războiului, în 1941, la Saratov au fost executaţi 15 mii de ostatici şi prizonieri români.
În toamna anului 1941 unităţi ale Armatei Române au descoperit lîngă Odessa un tren de marfă: în fiecare vagon (din cele 22) erau cîte 40-60 persoane împuşcate prin pereţii de lemn. (Doar acest tren a cuprins 1000 de victime). Au existat sute de trenuri ale morţii.

Orchestra Simfonică a Basarabiei fusese surprinsă la cedare într-un turneu de concerte din ţară. S-au întors în 3 iulie 1940. În gara Chişinău toţi muzicienii au fost suiţi în camioane şi duşi în Valea Morii, lîngă Orhei şi împuşcaţi.
Românii basarabeni şi bucovineni consideraţi periculoşi erau asasinaţi pe loc, după ce erau torturaţi de organele represive sovietice.
La Chişinău, în septembrie 1941, au fost descoperite în beciul sediului N.K.V.D 87 de cadavre; toate aveau mîinile şi picioarele legate. Situaţii similare au fost întîlnite la sediile N.K.V.D din Ismail, Cetatea Albă ş.a.
La Cernăuţi, înainte de 22 iunie 1941 sovieticii arestaseră prea mulţi români şi nu-i mai puteau transporta: i-au legat, i-au aşezat cu faţa în jos şi au trecut cu tancurile peste ei.

După o statistică sumară alcătuită de români la sfîrşitul anului 1941, în intervalul de 12 luni, între 28 iunie 1940 şi 22 iunie 1941, au fost asasinate sau au murit sub tortură circa 30 mii de persoane.
În anii 1940-1941 sute de mii de români din Basarabia şi Bucovina de Nord au fost deportaţi în Siberia, fără judecată, ci „pe bază de listă”.
Astfel, în august 1940 au fost deportate în regiunile (Siberia) 53.356 de persoane; în octombrie 1940 alte încă 29 de mii, iar din decembrie 1940 – 27 de mii de oameni. În noaptea de 13 spre 14 iunie au început deportările masive ale basarabenilor şi bucovinenilor. Atunci circa 200 mii de oameni au fost deportaţi în Siberia. În locul lor au fost aduşi circa 200 de mii de ruşi şi ucraineni, cărora li s-au creat toate condiţiile să se aşeze aici.

Bilanţul unui an de „putere sovietică”: arestări, deportări, asasinate a peste 300 de mii de români, reprezentînd 12,23% din populaţia Basarabiei şi Bucovinei de Nord. După revenirea sovieticilor, în anul 1944, numărul victimelor avea să urce la valori terifiante, atingînd în 1973 peste o treime (33% din populaţie). Cotropirea Basarabiei şi Bucovinei de Nord a înăsprit relaţiile dintre România şi Rusia sovietică. Aceasta a determinat România să participe de partea Axei la războiul antisovietic. După 23 august 1944, campania României din Est a fost apreciată ca o gravă eroare sau chiar o crimă din raţiuni de ordin politico-propagandistic. În realitate, participarea României la cel de-al doilea război mondial, un război început în Est şi terminat în Vest, împotriva Germaniei, alături de care România intrase în război, avea un obiectiv legitim: recuperarea teritoriilor pierdute în vara anului 1940. Redobîndirea Basarabiei, nordului Bucovinei şi a Ţinutului Herţa era la fel de îndreptăţită ca şi redobîndirea nord-estului Transilvaniei, iar continuarea operaţiunilor militare dincolo de Nistru a fost tot atît de necesară – sau chiar mai necesară, avînd în vedere primejdia reprezentată de forţa militară a URSS – decît continuarea operaţiunilor militare dincolo de frontiera de vest a României.

Provinciile româneşti Basarabia şi Bucovina de Nord, cucerite prin jertfa a sute de mii de ostaşi români căzuţi pe frontul de Est – 624.740 morţi, răniţi şi dispăruţi – nu se putea încălzi prea mult timp la sînul cald al patriei mamă, căci, prin maşinaţiuni politice, înţelegeri secrete şi decizia celor trei mari (Stalin, Rooswelt şi Churchil), la Yalta, în februarie 1945, ţara noastră este inclusă în „zona de influenţă rusească” şi din nou în decursul istoriei, a treia oară, Basarabia şi, în plus, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa, sînt anexate de Imperiul de la Răsărit.
În vara anului 1944, în cadrul ofensivei spre Vest a armatelor sovietice, aceste teritorii româneşti au fost din nou desprinse din graniţele statului român. Basarabia a fost încorporată în teritoriul URSS, dîndu-i-se numele de Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSS Moldovenească).
Calvarul pe care l-au trăit românii basarabeni, ca şi cei bucovineni, după recuperarea acestor teritorii de către trupele sovietice, în august 1944, a întrecut orice închipuire, date fiind metodele torţionare folosite de forţele de represiune comuniste, iau amploare arestările, execuţiile şi deportările în Siberia şi în alte regiuni îndepărtate ale fostei U.R.S.S.

Unele dintre deportări s-au făcut sub masca necesităţii cultivării pămînturilor desţelenite din Rusia şi mai ales din Kazahtan, unde au fost strămutaţi mai ales agricultori. Între 1974-1964 au fost strămutate, numai în regiunea Pavlodar din Kazahtan, 100 de mii de familii basarabene.
Toate acestea s-au făcut cu scopul de a schimba structura majoritar românească a populaţiei din acest teritoriu, de a rusifica treptat totul, încît românii să ajungă o minoritate infimă şi să nu-şi mai poată decidă singuri drumul spre istorie. Urmările unui veac şi jumătate de teroare ţaristă şi bolşevică în Basarabia sînt dureroase.
Nedreptatea făcută României în anii 1940 şi 1944, prin cotropirea Basarabiei şi Bucovinei de Nord de către URSS, este legiferată prin Tratatul de Pace de la Paris (1947), semnat de România (ocupată de sovietici), SUA şi Anglia şi în care se stipula la art. 1, alin. (2): „Frontiera sovieto-română este astfel fixată potrivit acordului sovieto-român din 28 iunie 1940”, adică este consfinţită ocuparea Basarabiei, a Bucovinei de Nord şi a Ţinutului Herţa de către Rusia sovietică.

Astăzi, teritoriile româneşti, nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa şi sudul Basarabiei se află în stăpînirea Ucrainei, care este beneficiarul expansionismului sovietic. Tratatul dintre România şi Ucraina a fi trebuit să recunoască nulitatea Pactului Ribbentrop-Molotov şi a consecinţelor sale. Din păcate, nu s-a întîmplat aşa.
Situaţia Republicii Moldova continuă să fie foarte complexă. Alianţa Patriotică pentru Integritatea Europeană este orientată spre Europa şi România. Acesteia i se opun forţele pro-ruse, în frunte cu Partidul Comunist, pentru menţinerea Moldovei în sfera de influenţă a Moscovei, cu toate consecinţele ce decurg de aici. Readucerea la trupul României a acestui vechi teritoriu românesc este un proces complex şi necesar, este o datorie istorică a tuturor românilor.
Prof. univ. dr. Ioan BOJAN