Evanghelia găsirilor şi a urmării

Oare acum, după prima săptămână din Post, care să fie cuvântul de ordine care să ne cadenţeze trăirea în următoarea săptămână? Înfrânarea, renunţarea la mâncare, pocăinţa? Nu în primul rând. Dar e chemarea la o schimbare a celor pe care suntem obişnuiţi să le urmăm, fie că e vorba de propriile slăbiciuni, de egoism, de impresii, de comodităţi, pentru a urma ce, pe cine? În mod obişnuit, oare după ce ne luăm: după ceva sau cineva? După un sunet, o voce, o persoană, o lumină… Avem, aşadar, o săptămână în care zilnic să ne întrebăm: urmez vocea Domnului? voinţa Lui? sau pe ale mele sau cele de până acum?

E important ce spune Filip, că l-a găsit în Isus pe cel anunţat de profeţi (deşi el fusese găsit de Isus). Căci se întâmplă şi să dea Domnul peste noi, cu un dar, o suferinţă, o pierdere, o vindecare, dar apoi avem talentul să ne ascundem din nou, sau ne prefacem că nu ne-a văzut nimeni, precum în jocul de-a „ascunselea” cu copiii mici care cred că, închizând ochii şi nevăzând pe nimeni, nici ei nu sunt văzuţi. Şi aşa facem şi cu Domnul, spre a putea continua pe acelaşi drum dinaintea găsirii noastre de către El (magii, în schimb, după găsirea Pruncului, s-au întors pe altă cale la casele lor).

Natanael, ca şi noi, avea o remarcabilă capacitate de a rezista la bine: Poate veni ceva bun din Nazaret? Căci bine ştia Natanael că Nazaretul nu era nici măcar menţionat în Scriptură şi că Mesia avea să vină din Betleem (deşi Isus era şi din Betleem), aşadar obiecţia se baza pe o informaţie incompletă, aşa cum adesea se întâmplă… În acelaşi timp, vedem cum, atunci şi acum, cu atâta uşurinţă e pusă în discuţie libertatea lui Dumnezeu, care surprinde aşteptările noastre, lăsându-se întâlnit atunci şi acolo unde nu ne-am aştepta. Poate că Natanael, după vreo experienţă de neîncredere, preferă prudenţa şi distanţa… Şi chiar acolo îl aşteaptă Domnul. Şi Isus îl elogiază. Numai Dumnezeu e în stare să valorifice ceea ce nici măcar noi nu ştim, poate, să vedem. Dumnezeu ştie să vadă în noi tot pozitivul de care suntem capabili, cu care am fost înzestraţi de El.

Atenţie, în relaţia noastră cu Isus nu ne putem mulţumi doar cu cuvintele. Filip îi adresează lui Natanael o invitaţie semnificativă: Vino şi vezi! Cunoaşterea noastră are nevoie de o experienţă vie, în care să ne lăsăm antrenaţi personal şi intim. La fel ca şi consătenii femeii de la puţul lui Iacob, după ce au ascultat mărturia ei, afirmă: „Nu mai credem pentru cuvântul tău, ci pentru că noi înşine am auzit şi ştim că acesta e Mântuitorul lumii” (In 4,42). Tot aşa şi Natanael, nu mai crede doar pentru cuvântul şi experienţa lui Filip, ci după a sa: Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, tu eşti regele lui Israel.

Cuvintele lui Isus: Iată un israelit în care nu există vicleşug – sunt o aluzie la Psalmul 32,2 („fericit e omul în gura căruia nu există vicleşug”). Te-am văzut înainte de a te fi chemat Filip, când erai sub smochin – o expresie rabinică ce înseamnă „a studia Scriptura” – vrând parcă să-i spună: te-am văzut încă de când cercetai, căutai, Mă căutai… fără să o ştii. Dar, împreună cu Natanael, şi noi adesea protestăm: puterea lui Dumnezeu nu se poate manifesta, nici adăposti într-un loc mărunt, într-o viaţă păcătoasă, recidivistă în rău, departe de nivelul cerut de calitatea de fiu! E scandalul dintotdeauna, în faţa unui Dumnezeu care se face om ca noi. E logica Evangheliei, a micului semn din care derivă cel mai mare bine, care însă e ascuns omului ce se consideră sigur de sine. Nu se poate demonstra şi nici nu convinge prin logică, iubirea, nici măcar a lui Dumnezeu. Iubirea nu e rezultatul unei ecuaţii logice, chiar dacă are logica ei. Trebuie cunoscută şi trăită această experienţă.

Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. Altfel spus: pentru că ţi-am spus că te-am văzut aşa cum nimeni nu te-a văzut, acum vezi, acum Mă vezi? Vei vedea şi lucruri mai mari, vei putea crede mai mult.

Aşadar, cuvântul de ordine pentru următoarea săptămână e URMAREA, cu ochii şi auzul inimii, a vocii, a siluetei celui drag, cunoscut. Dar este Domnul un cunoscut şi un drag pentru noi, pentru a nu risca să ne urmăm tot pe noi?

Pr. Cristian LANGA