Euharistia și credincioșii laici

În celebrarea sacramentelor, Biserica transmite memoria sa, îndeosebi cu mărturisirea actului de credință. În această mărturisire, toată viața credinciosului intră pe un drum de comuniune deplină cu Dumnezeu, făcând din fiecare credincios o lumină care se naște din întâlnirea cu Dumnezeul cel viu, o lumină care atinge persoana în inimă, implicând mintea, voința și afectivitatea, deschizând-o la relații vii în comuniunea cu Dumnezeu și cu alții. Sfântul apostol Pavel spune: „Privind ca într-o oglindă gloria Domnului, suntem schimbați în însuși chipul Lui” (2Cor 3,18).

În Hristos, capul Bisericii – trupul Său -, toți creștinii formează „un neam ales, o preoție împărătească, o națiune sfântă, poporul luat în stăpânire de Dumnezeu ca să vestească faptele mărețe ale Lui” (1Pt 2,9). Întreaga comunitate a credincioșilor este astfel sacerdotală; prin sacramentele Botezului și Mirului și uniți cu Trupul și Sângele lui Hristos, credincioșii participă la această preoție împărătească – fiecare potrivit vocației proprii -, la misiunea și jertfa Domnului.

Toate sacramentele, slujirile bisericești, toate actele de caritate sunt strâns legate de jertfa lui Hristos, de Euharistie. Euharistia este „izvor și culme a întregii vieți creștine” [Catehismul Bisericii Catolice]. De aceea, Euharistia este un mister ce trebuie trăit și se oferă fiecărui credincios în condiția în care el se află, făcând să devină starea sa existențială, loc în care să trăiască zilnic noutatea creștină. În acest fel, viața credincioșilor, lauda, suferința, rugăciunea, munca lor se unesc cu acelea ale lui Hristos și cu jertfa Lui totală.

Sacrificiul euharistic alimentează și mărește în noi ceea ce ne este dat la Botez, harul lui Dumnezeu, prin care toți suntem chemați la sfințenie, după cum scria Sfântul apostol Pavel corintenilor: „Aceasta este voința lui Dumnezeu: sfințirea voastră” (1Tes 4,3), o sfințenie care se manifestă continuu prin roadele harului pe care Spiritul Sfânt le face să crească în sufletul credincioșilor. Așadar, credincioșii trebuie să desăvârșească și să păstreze în viața lor, cu ajutorul lui Dumnezeu, sfințenia pe care au primit-o.

Același sacrament al Euharistiei ne angajează în realitatea zilnică, pentru ca totul să se facă spre mărirea lui Dumnezeu. Credincioșilor li se oferă nenumărate ocazii de a exercita apostolatul sfințirii și al evanghelizării. În primul rând, prin mărturia vieții creștine și faptele bune săvârșite cu spirit supranatural; apoi, prin vestirea Cuvântului lui Dumnezeu tuturor celor care, poate, nu au avut ocazia să-l asculte; și, nu în ultimul rând, prin acțiunea operelor de caritate și întrajutorare, care trebuie să-i îmbrățișeze pe cei săraci și bolnavi pentru a le ușura suferințele omenești.

Și, deoarece lumea este „ogorul” (Mt 13,38) în care Dumnezeu îi pune pe fiii Săi ca sămânță bună, creștinii laici sunt chemați – chiar în sfera condițiilor obișnuite ale vieții – să trăiască noutatea radicală adusă de Hristos. Ei trebuie să cultive dorința ca Euharistia să marcheze tot mai profund existența lor zilnică, făcându-i să fie martori ce pot fi recunoscuți în propriul cadru de muncă și în întreaga societate. Conciliul Vatican II a insistat pe participarea activă, deplină și rodnică la Sfânta Liturghie: „Biserica veghează cu grijă ca fiii săi să nu asiste ca străini sau spectatori la acest mister al credinței, (…) ci să participe la acțiunea sacră în mod conștient, cu pietate și activ” [Sacrosanctum Concilium, art. 48]. Mai mult, credincioșii sunt îndemnați să se hrănească cu Trupul și Sângele Mântuitorului, aducând mulțumire lui Dumnezeu, pentru ca, în cele din urmă, Dumnezeu să fie totul în toți. Împărtășania păstrează, sporește și reînnoiește viața de har prin care putem răspunde chemării lui Hristos de a face parte din Trupul Său Mistic, Biserica, angajându-ne în viața acesteia prin operele de apostolat și caritate. Familiile trebuie încurajate să-și extragă forța din acest sacrament. Iubirea dintre bărbat și femeie, primirea vieții, misiunea educativă a familiei sunt domenii privilegiate în care Euharistia poate să arate capacitatea sa de a transforma și de a duce existența la plinătate.

Principala îndatorire a credincioșilor este aceea de a-L mărturisi pe Hristos, mărturie realizată prin viață și prin cuvânt, în familie, în societate, în mediul lor profesional sau în orice altă împrejurare. Credincioșii sunt chemați să colaboreze la opera evanghelizării, dezvoltând diferite forme de apostolat, implicându-se în viața Bisericii și a societății, colaborând fiecare la răspândirea credinței printr-o trăire profundă a vieții creștine. După cum sublinia Conciliul Vatican II, „Domnul însuși îi invită pe laici să se unească tot mai intim cu El și, luând la inimă cele ce sunt ale Sale ca pe ale lor proprii, să se asocieze la misiunea Sa mântuitoare (…). Ei să I se ofere drept colaboratori în diferitele forme și moduri (…) ce trebuie necontenit adaptate la noile necesități ale vremurilor” [Apostolicam actuositatem, art. 33].

Indiferent de stare sau condiție, credincioșii sunt chemați la plinătatea vieții creștine și la desăvârșirea iubirii, pentru ca, prin această sfințenie, să se ajungă la un mod de viață mai uman în societate. Trebuie doar să ne folosim de darurile primite spre a ne consacra preamăririi lui Dumnezeu și slujirii aproapelui. Astfel, sfințenia fiecărui creștin va crește în roade, după cum se poate observa și în viețile atâtor sfinți ai Bisericii.

Pr. dr. Florin BOZÂNTAN