Episcopii martiri ai Bisericii Greco-Catolice – Preambul

„Vestea autorizării, de către Sfântul Părinte Papa Francisc, a promulgării decretului de recunoaștere a martiriului celor șapte Episcopi greco-catolici români, servii lui Dumnezeu Valeriu Traian Frențiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu, ne-a surprins și ne-a bucurat. Fiind Sărbătoarea Sfântului Iosif, Patronul Bisericii Universale și al Eparhiei de Cluj-Gherla, o zi de 19 martie, Anul Domnului 2019, am considerat că este și o lucrare a Patronului Eparhiei noastre” – a fost reacția de bucurie a Episcopului de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, în fața comunicatului Oficiului de presă al Statului Vatican despre audiența privată a Eminenței Sale Cardinalul Angelo Becciu, Prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților la Sfântul Părinte Papa Francisc. Cum deja se știe, în cadrul acestei audiențe, Pontiful suprem a aprobat Congregației pentru Cauzele Sfinților să promulge câteva decrete pentru cauze ale sfinților, respectiv fericiților, care au fost deja discutate atât în comisiile teologice, cât și în comisiile cardinalilor.

Pe lista acestor cauze, cea de-a doua este cauza referitoare la episcopii martiri greco-catolici care au preferat să-și dea viața pentru Biserică și comuniunea cu Sf. Părinte Papa decât să-și trădeze credința, fiind uciși în timpul regimului comunist „din ură față de credință, în diverse locuri din România, între 1950 și 1970”. După acest moment, în cadrul ceremoniei de beatificare – pentru care urmează să fie stabilite și anunțate data și locul desfășurării –, va fi promulgat în mod solemn Decretul de martiriu semnat de Sfântul Părinte. După promulgarea decretului, episcopii români uniți vor fi numiți „fericiți” ai Bisericii Catolice și prezentați ca modele de trăire a credinței creștine, fiind totodată considerați mijlocitori la Tronul Tatălui Ceresc.

În cele două volume care cuprind documentația cauzei de beatificare, Positio super Martyrio, episcopii sunt așezați în ordinea în care și-au sfârșit viața: cel dintâi este Episcopul Vasile Aftenie, care a murit în anul 1950 la închisoarea Văcărești, apoi este Episcopul Valeriu Traian Frențiu, care a murit la Sighet în 1952, în continuare este Episcopul Ioan Suciu, care a murit tot în penitenciarul de la Sighet, în 1953, urmează Preasfințitul Tit Liviu Chinezu, care a fost chemat la Domnul tot în Penitenciarul din Sighet, în 1955. Urmează Episcopul Ioan Bălan, chemat la Domnul în 1959, Episcopul Alexandru Rusu, care a murit la Penitenciarul din Gherla în 1963 și episcopul Iuliu Hossu, care a murit la București, fiind în domiciliu obligatoriu la Mănăstirea Căldărușani și apoi dus la spitalul Colentina, în 1970.

Reluăm, din declarațiile Ierarhului de Cluj-Gherla, câteva precizări cu privire la acest moment care, pentru Biserica Greco-Catolică din România, reprezintă „o bucurie aflată de-abia la început și care continuă, pentru că este încununată o muncă începută în 1994. A fost o muncă depusă de zeci de teologi, preoți, cercetători, istorici, antropologi, arheologi, care, în echipă, au lucrat în diferite secțiuni pentru definitivarea acestor dosare”.

Contrar unor interpretări conform cărora ei s-ar fi opus regimului comunist, sau chiar Bisericii Ortodoxe, Preasfinția Sa Florentin a subliniat: „martiriul episcopilor greco-catolici români nu este anticomunism, nu este anti-ortodoxism, ci este împotrivire la rău. Lupta martirilor Bisericii Greco-Catolice, de fapt, nu a fost dusă nici cu Guvernul comunist, nici cu Biserica Ortodoxă, nici chiar cu Uniunea Sovietică – cu modelul sovietic utilizat în Ucraina, lupta lor a fost cu un singur adversar: diavolul, cel rău”.

În explicarea termenului «martiriu», Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea asociază acest termen celui de «iubire», „o iubire atât de mare față de Dumnezeu încât este mai puternică decât iubirea față de propria viață. Martirul pune pe primul loc iubirea față de Dumnezeu care provine dintr-o credință puternică”. Semnificativ este și faptul că Sfântul Ioan Paul al II-lea, în scrisoarea sa cu ocazia Tricentenarului Unirii Bisericii Greco-Catolice din România cu Biserica Romei, celebrat în anul 2000, caracterizează martirii acestei Biserici – pe care o numește „a mărturisitorilor și martirilor” – spunând că «ei sunt martiri pentru unitate», aici această expresie însemnând: «martir pentru unitatea cu Biserica Romei», precum și, «martir pentru unitatea între români».

„Episcopii noștri martiri primesc recunoașterea gloriei pe care au avut-o și pe care o au, și considerăm că această recunoaștere este, din partea noastră, doar un act de recunoștință. Ei au fost martiri din clipa în care au hotărât să își ofere viața lui Dumnezeu pentru credință. Au dus o luptă cu răul, din care au ieșit învingători, și datorită acestei biruințe ei ne pot mijloci haruri și daruri de la Dumnezeu, nouă, celor de astăzi și în conjuncturile actuale”, a mai precizat Ierarhul greco-catolic clujean.

V.S.