Drumul postului – drum de eliberare

Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Acela care a îmbrăcat pe Fiul Său în haina păcatului şi a morţii, pentru ca apoi să-I dea splendoarea Învierii şi nouă, tuturor, ne-a oferit calea mântuirii, astfel ca, trecând prin timpul smereniei, să ajungem şi noi la timpul Învierii împreună cu Isus Hristos, Domnul nostru.

Am intrat în perioada Postului Mare – Postul Sfintelor Paşti, care, în acest an, a început în ziua de 27 februarie. Este timpul liturgic potrivit pentru a ne gândi ce înseamnă, pentru fiecare dintre noi, postul. Desigur, ne-am aştepta ca, în textele evanghelice, Isus să ne spună exact ce alimente să mâncăm, ce alimente să nu mâncăm, în ce mod şi de câte ori pe zi. Evanghelia nu ne spune aşa ceva, pentru că este mai important în viaţa noastră spirituală să privim postul ca pe o atitudine interioară şi nu doar ca pe o formalitate exterioară.

Din nefericire, tendinţa generală este tocmai aceea de a urma calea mai uşoară, „a robotului” care este comandat şi face ceea ce i se comandă. Omul caută reguli, dar Dumnezeu doreşte să dezvolte conştiinţe, personalităţi, să îmbogăţească adevărata libertate a conştiinţei noastre, pentru ca noi să ne putem îndrepta cu bucurie spre El, spre Dumnezeu, nu constrânşi, nu atât de frică, ci, tot mai mult, recunoscând pe Cel care ne atrage cu iubirea Lui. De aceea, Sfintele Evanghelii ne indică, mai întâi, necesitatea curăţirii sufletului, care, tradus în limbajul contemporan, ar însemna un bun examen de conştiinţă şi o bună spovedanie.

Singurul moment în care Isus scrie păcatele unor oameni este cel din Evanghelia de la Ioan, cu femeia căzută în adulter (Io 8, 1-11). Isus, pentru a-i ruşina pe cei care doreau să o acuze, a început să scrie păcatele lor pe nisip. Dar şi atunci când le-a scris, le-a scris pe nisip, pentru ca prima adiere de vânt să le poate şterge; mai mult, le-a scris pe nisip pentru ca El să le poată şterge, le-a scris pe nisip pentru că El le-a şters deja. Să mergem aşadar cu încredere la Sacramentul Spovedaniei. Este un mare har şi o mare bucurie să ne putem elibera de povara păcatelor, să nu umblăm îndoiţi de această povară. El a acceptat să poarte povara noastră, condiţia este ca noi să i-o dăm Lui cu încredere şi cu smerenie.

În al doilea rând, postul nu este numai o privare, o întristare, postul înseamnă şi a ne muta atenţia asupra a ceea ce este esenţial în viaţa noastră. Dacă nu facem postul cu bucurie, înseamnă că încă nu am ajuns pe calea adevărată. Mesajul Sfintelor Evanghelii ne invită să avem o atitudine corectă faţă de timpul postului şi aceasta presupune în primul rând o atitudine spirituală, interioară, corectă. Dacă postul nostru nu ne apropie de Dumnezeu – spun Părinţii Bisericii –, atunci el nu are niciun rost, indiferent dacă mâncăm sau nu mâncăm, dacă facem alte feluri de mortificări exterioare sau nu le facem. Postul, în esenţa lui, trebuie să ne apropie de Dumnezeu.

De aceea, postul nu înseamnă doar abţinere de la mâncare, este mult mai mult. Este un exerciţiu spiritual zilnic, menit să întărească conştiinţa, voinţa. Pentru a învăţa ce înseamnă postul, trebuie să pornim cu paşi mici de la fapte concrete. De exemplu: doreşti un pepsi-cola care-ţi place? Foarte bine: bea un pahar cu apă! Doreşti să întrerupi o conversaţie cu o persoană care te plictiseşte? Bine, mai rămâi încă cinci minute cu ea! Nu mai suporţi învăţatul sau munca pe care o ai de făcut, simţi că ai ajuns la limită? Respiră adânc, schimbă poziţia şi continuă!

Dar nu este numai atât, ci este nevoie şi de pasul al doilea. La fiecare mică renunţare fă şi tu o ofertă, pentru ca renunţarea ta să aibă un sens, o motivaţie. Şi atunci, când vei bea apă în loc de pepsi-cola sau de vinul dorit, spune: «o fac pentru colegul care este bolnav de cancer» sau «o fac pentru familia care este săracă», sau «fac pentru Tine, Doamne». Nu lăsa nici un sacrificiu fără o motivaţie spirituală. Şi aşa vei ajunge la pasul al treilea: treptat, vei vedea că, refuzându-ţi plăcerile, cu paşi mici, zilnic, îţi întăreşti  voinţa. Dacă renunţarea are şi un sens, atunci cu fiecare exerciţiu al voinţei te apropie mai mult de Dumnezeu.

Vei descoperi că postul făcut în acest fel – ca un exerciţiu conştient –, este un drum de eliberare şi este cel mai frumos, mai cu seamă atunci când eşti liber pentru Hristos. Orice fel de sclavie, robie, delimitează libertatea, delimitează posibilitatea de a-L iubi pe Dumnezeu, de a ne apropia cu adevărat de El, dar şi de a ne cunoaşte pe noi înşine, de a-l iubi pe aproapele.

Iată, iubiţi credincioşi, şi pentru noi, drumul postului se aşterne în faţa noastră ca un drum de eliberare, ca un drum de întoarcere la libertatea maximă, în Dumnezeu.

 Sfântul Apostol Pavel i-a invitat pe romani, spunându-le: «Fraţilor, este ceasul să vă treziţi din somn, căci acum mântuirea este mai aproape de noi. Noaptea este pe sfârşite iar ziua este în apropiere. Se lepădăm, deci, lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în ură, ci îmbrăcaţi-vă în Domnul nostru Isus Hristos» (Romani, 13,11-14). Amin.

Florentin CRIHĂLMEANU
Episcop eparhial de Cluj-Gherla