Despre adevăr și comunicarea lui

Dacă suntem atenți la felul în care se comunică astăzi, mai ales în mediul online, putem simplu înțelege, fără a fi neapărat experți în domeniu, că principiul după care se conduc foarte multe persoane și instituții este acela al eficienței, adică o comunicare foarte rapidă și, de cele mai multe ori, fermă și chiar agresivă, pentru a demonstra tuturor de partea cui este dreptatea. Ceea ce contează este mai ales viteza de reacție în fața unei situații critice. Așa se face că, azi, nu este prea important conținutul în ceeea ce se spune, cât mai ales să se spună ceva cât mai repede, să arăți tuturor că exiști și că poți da oricui o replică sprințară și de efect.

Ori de câte ori o anumită instituție este criticată sau atacată în spațiul public, nu se prea aude un sfat de genul: „Gândește-te la ce ți se spune și apoi răspunde”, ci mai degrabă: „Răspunde-i cât mai repede”. Cum gândirea ia ceva timp, este considerată cel mai adesea un fel de pierdere de vreme și de aceea este eludată în folosul rapidității unei replici cât mai agresive și, dacă se poate, cât mai hâtră, ca să rămână bine întipărită în mintea celor ce-o vor citi sau auzi. În felul acesta, se amestecă în ceea ce se comunică puțin adevăr cu multă minciună, făra a uita nici de ingredientul numit manipularea opiniei publice în folos personal sau al unui grup.

Noile mijloace de comunicare sunt instrumente importante prin care azi se poate și trebuie să se realizeze vestirea Evangheliei. Biserica Catolică în ansamblul ei este foarte atentă la aceste noi instrumente și se preocupă să le integreze cât mai constructiv în munca de evanghelizare. În acest sens, Mons. Rino Fisichella, președintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, recunoștea, într-un interviu, că noile mijloace de comunicare nu sunt doar simple instrumente, ci prin intermediul lor se dezvoltă tot mai mult un nou limbaj și comportamente noi, adică o întreagă cultură digitală. „Aşa cum în trecut creştinismul s-a întâlnit cu cultura greacă, cu culturile din Africa, din Asia, ştiind să le perceapă trăsăturile pozitive şi să depăşească limitele lor în vederea bogăţiei Evangheliei, astăzi trebuie să primim aceeaşi provocare în faţa comunicării” [www.catholica.ro, 30.07.2014].

Una dintre limitele acestei culturi digitale este tocmai amestecul de informații neverificate cu ceea ce este sigur și adevărat, contând foarte mult rapiditatea comunicării. Deslușirea adevărului reprezintă o continuă provocare pentru cei care aleg să se lase tot mai mult imersați în apele tulburi ale acestei noi culturi. Se poate observa că modelul facebook transformă tot mai mult chiar și modul de a comunica în Biserică. Să însemne, oare, și o schimbare a felului de teologhisire, sau până unde se poate merge cu această acomodare a adevărului evanghelic cu metodele culturii digitale ambientale? Sunt întrebări ample care presupun răspunsuri elaborate, însă ceea ce va rămâne valabil pentru totdeauna este că adevărul evanghelic nu este negociabil: „Cerul și pământul vor trece, însă cuvintele Mele nu vor trece!” (Mt 24,35)

O altă limită, poate cea mai importantă, a acestui veac digitalizat este însingurarea. Devine tot mai greu, azi, să-ți muți privirea din device-uri spre chipul celuilalt. Este, în schimb, tot mai la îndemână să transmiți mesaje electronice, decât să te întâlnești cu acea persoană cărei ai vrea să-i spui ceva. Pentru transmiterea adevărului lui Hristos și a credinței, această închidere în sfera privatului reprezintă o piedică majoră ce trebuie depășită, căci dintotdeauna credința creștină s-a transmis pentru că două persoane s-au întâlnit și s-au privit în ochi. Ieșirea din sine, deschiderea spre semenul său și întâlnirea efectivă cu el sunt fundamentale pentru ceea ce înseamnă comuniune creștină și stau la temelia Bisericii. În plus, doar această dinamică este binecuvântată de Hristos pentru că El ne asigură că „unde sunt adunați doi sau trei în numele Meu, acolo, în mijlocul lor, sunt și Eu” (Mt 18,20).

Pr. Daniel AVRAM