Deschiderea naţională a jubileului Reformei religioase, la Turda

Întâistătători ai Bisericilor istorice – episcopul Reinhart Guib (Biserica Evanghelică CA), arhiepiscopul Clujului şi Feleacului, ÎPS Andrei (Biserica Ortodoxă Română), episcopul Kató Béla (Biserica Reformată), episcopul Dezsö Adorjani (Biserica Evanghelică Lutherană), episcopul de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu (Biserica Greco-Catolică Unită cu Roma), episcopul-vicar Gyerö David (Biserica Unitariană), locţiitorul arhiepiscopului György Jakubinyi, preot paroh György Ferenc (Biserica Romano-Catolică) – vor participa sâmbătă, 15 octombrie, la Turda, la deschiderea naţională a jubileului Reformei religioase.

„Reforma religioasă, începută de profesorul de teologie Martin Luther la Wittenberg, în anul 1517, a schimbat faţa Europei. Pe de o parte, au apărut Bisericile protestante, care însumează global 800 jubileul-reformeimilioane enoriaşi, dar de importanţă mult mai mare este impactul spiritual al Reformei, care a deschis calea pentru limbile naţionale, pentru libertatea individuală a credinţei şi pentru cultura cărţilor. Prima carte tipărită în limba română este Catehismul lui Martin Luther (1543). Din acest motiv, anul 2017 este în toată Europa un an jubiliar, sărbătorit în multe şi diverse feluri. În România, deschiderea oficială a jubileului are loc în oraşul Turda, oraş care are o însemnătate specială pentru harta spirituală a României, aici fiind proclamată pentru prima dată în întreaga Europă toleranţa religioasă (1568). Într-un secol în care în restul Europei războaiele religioase erau la ordinea zilei, în Transilvania convieţuirea era paşnică şi tolerantă” – se precizează într-un comunicat al Bisericii Evanghelice CA, remis ziarului Făclia.

Conform organizatorilor, programul va începe la ora 14:00, cu o slujbă ecumenică în Biserica Romano-Catolică (str. Republicii nr. 54) în care, în 1568, Dieta din Transilvania a hotărât toleranţa. De la ora 15:00 programul va continua la Biserica Reformată (str. B. P. Haşdeu nr. 1), cu plantarea simbolică a unui merişor, care se leagă de cuvântul lui Martin Luther: ”Dacă aş şti că mâine lumea se va sfârşi, astăzi aş mai planta un merişor”, urmată de o conferinţă despre principiul toleranţei în viziunea actuală. Vor ţine prelegeri profesori universitari şi preoţi din Biserica Ortodoxă Română, Biserica Romano-Catolică, Biserica Unitariană, Biserica Evanghelică.

În decursul anului 2017 vor avea loc o serie de evenimente dedicate Reformei religioase, culminând cu „Zilele Bisericii”, organizate, în perioada 29 septembrie – 1 octombrie, la Braşov, „leagănul Reformei pentru România”, aici activând reformatorul şi umanistul Johannes Honterus.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie