De Ziua Eroilor, clopotele tuturor locaşurilor de cult ortodoxe vor fi trase în semn de recunoştinţă faţă de cei care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară

La sărbătoarea Înălţării Domnului şi Ziua Eroilor, joi, 21 mai, după Sfînta Liturghie, în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troiţele şi monumentele eroilor din ţară şi străinătate vor fi oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc – informează Patriarhia Română.

La ora 12:00, clopotele tuturor locaşurilor de cult ortodoxe vor fi trase în semn de recunoştinţă faţă de Patriarhia-Romana-1eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.

Potrivit Patriarhiei Române, pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărîtă de Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Această decizie a fost consfinţită prin alte două hotărîri sinodale recente, din anii 1999 şi 2001, prin care această zi a fost proclamată ca sărbătoare naţională bisericească. Legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război a proclamat cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mîntuitorului Iisus Hristos – Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.

Patriarhia Română reaminteşte că la fiecare Sfîntă Liturghie sînt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe cîmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.

M. T.

Articole din aceeasi categorie