Cunoaşterea copilului (VI). Prevenirea tulburărilor de vorbire

Pentru a adopta un program de măsuri cu caracter terapeutic, trebuie să ţinem cont de faptul că intervenţia în faza de debut, la o vârstă când sistemul nervos posedă acea plasticitate care permite o adaptare rapidă la situaţii noi, ne va garanta, oarecum, reuşita.
O vorbire clară şi expresivă se realzează prin efectuarea corectă a respiraţiei şi prin formarea cât mai precisă a imaginilor audio-motrice ale sunetelor. În activităţile de terapie a limbajului sunt incluse exerciţii de respiraţie, exercitii pentru articulaţie, pentru lexic şi pentru stuctura gramaticală. Exerciţiile se pot efecua şi acasă, părinţii pot fi informaţi şi li se fac demonstraţii în cabinete de logopedie.
Dezvoltarea vorbirii copilului presupune formarea unei articulări clare şi precise, iar pentru aceasta este nevoie de o respiraţie corectă, o precizie a mişcărilor de pronunţare controlate de propriul auz şi foarte multe exerciţii de formare a unei respiraţii corecte.
Cum vorbim? În timpul expiraţiei suflul atinge corzile vocale şi prin vibrarea acestora se produce sunetul. De aceea, actul respirator şi corectrea dereglărilor au un rol important. Printre greşelile frecvente întâlnite la copiii preşcolari se numără: exagerarea mişcărilor toracice şi mişcarea umerilor fapt ce va favoriza constricţia gâtului şi oprirea emisiei vocale.  Acest fapt se întâmplă la copiii bâlbâiţi. Sau, alţii, în timp ce vorbesc au o respiraţie forţată, cu mişcări bruşte, ceea ce duce la oboseală şi împiedică exprimarea. Alteori, mişcările respiratorii sunt superficiale, astfel copilul inpiră aproape după fiecare cuvânt şi chiar în timpul unui cuvânt. Foarte mulţi copii vorbesc pe inspir şi nu pe expir, cum este normal.
Pentru prevenire şi corectare sunt necesare exerciţii. Astfel, o etapă pregătitoare o constituie respiraţia ne-verbală.Copiii sunt puşi să efectueze, cu demonstraţia adultului, inspiraţii adânci urmate de expiraţii prelungite. Inspir, plus mişcări de extensie a coloanei prin aplecare în spate şi ridicarea braţelor şi expiraţie plus mişcări de aplecare în faţă a corpului şi a mâinilor. Exerciţiile de respiraţie verbală înseamnă educarea mişcărilor respiratorii asociate cu pronunţare de foneme, silabe, cuvinte, sintagme, etc. Copiii vor fi obişniţi, prin exerciţii, să efectueze o respiraţie costo-abdminală normală.
Recomandări: toate jocurile de mişcare dezvoltă muşchii respiratori. Sunt indicate exerciţii de suflat cu jucării sau instrumente muzicale, de umflare a balonanelor, de suflare a unor bucăţi de hârtie, de suflare pentru a aburi o oglindă, de umflare puternică a obrajilor cu dezumflare treptată, jocuri cu onomatopee etc.
Exerciţiile respiratorii asociate cu ponunţare de sunete, silabe, cuvinte, propoziţii se vor face în reprize scurte, ca un antrenament. Inspirul se va face în pauzele dintre sintagme, iar exprimarea se va face numai pe expir. La sfârşitul unei propoziţii, copilul trebuie să mai deţină o rezervă de aer ca să expire în continuare.
Ana CRIŞAN
– psiholog –