Cunoaşterea copilului (IV)

    Copilul opozant
Pentru a aborda acest subiect trebuie amintit faptul că imitarea, ca formă de învăţare şi adaptare tinde spre automatism. Opoziţia se manifestă invers, ca un factor care desfiinţează automatismele realizate prin imitare.
Opoziţia are, deci, o funcţie. Copilul care se opune este un copil care îşi susţine drepturile şi care protestează, iar protestul său cere un nou mod de relaţie, o nouă formă a dragostei. Pe măsură ce copilul creşte, el nu mai simte nevoia unei dragoste care să îl copleşească. Singura dragoste devine aceea care apropie două fiinţe libere într-o opoziţie apărută din diferenţa dintre ele. Opoziţia nu înseamnă ostilitate. Etimologic, a fi opus înseamnnă a fi pus faţă în faţă. Chiar copilul de trei ani în criza sa de opoziţie oedipiană nu vrea decât să se situeze în faţă pentru a fi recunoscut ca o persoană cu drepturi depline. Mama este “o maşină de dat ordine”, spune un băieţel. El exprimă aici decepţia lui sentimentală de a nu fi considerat decât o maşină de primit ordine. Consecinţa acesui protest constă în faptul că el devine o maşină care nu ascultă. Alt exemplu. al unei adolescente care, pentru că nu a obţinut să fie în plan de egalitate cu mama ei, îşi dorea întoarcerea în perioada în care mama se ocupa numai de pregătirea hranei. “Dacă te-ai ocupa de bucătărie, nu am mai dori să plecăm de acasă”.
A se opune înseamnă a se face văzut, remarcat, din dorinţa de a însemna ceva.
Uneori, opoziţia poate fi o formă de şantaj afectiv referitor la îngrijorarea părinţilor. A nu mânca, a nu dormi, a nu asculta sunt folosite uneori de copil pentru că, neliniştind, enervând, emoţionând, copilul va obţine dovada că este iubit. Un băieţel de trei ani şi-a făcut un obicei din a deschide robinetele chiuvetei şi a provoca inundaţii în casă. Pentru aceste fapte primea bătăi de la mama sa, dar el o lua de la capăt. Când a fost întrebat de ce face asta, el a răspuns: “Pentru că mama se supără”. Mama fiind prevenită, nu s-a mai supărat, nu l-a mai bătut, iar inundaţiile au încetat. “Alte “inundaţii” care au loc noaptea în pat au uneori o semnificaţie asemănătoare, deoarece subconştientul este treaz în timpul somnului.
Copilul, în acest mod, se opune unei persoane, unei impresii neplăcute sau unui sistem. Nu există întotdeauna o legătură fixă între cauzele   aparente şi reacţii. Copilul ezită între mişcarea care-l împinge în afaţă şi mişcarea care-l face să se închidă în sine şi să se izoleze. Acel copil, de fapt, se înfruntă pe sine. De exemplu, o persoană, în urma unei emoţii puternice, în loc să facă ceea ce şi-a propus, procedează invers, opunându-se astfel propriei sale voinţe.
Sugestii: Încercaţi să coborâţi la nivelul copilului şi să intraţi “în pielea lui””; Trataţi-l de la egal la egal.  În jocuri fiţi partenerul lui, nu  superiorul lui. Folosiţi întărirea şi aprecierea pozitivă pentru orice reuşită a copilului. Ex: Bravo! Ai reuşit! Foarte bine! Mai încearcă, vei reuşi!
În situaţii anxiogene sau de stres, încercaţi să fiţi calm în faţa copilului, pentru a nu-i transmite stările dumneavoastră. Explicaţi-i pe înţelesul lui cum trebuie să se comporte. Copiii mici au unele dificultăţi în a înţelege consecinţele acţiunilor lor.
        Ana CRIŞAN
        – psiholog –