Crăciunul pe stil vechi

Credincioşii ortodocşi de rit vechi – ruşii lipoveni, ucrainenii din Dobrogea, basarabenii şi sîrbii din Banat – sărbătoresc marţi Crăciunul.

Potrivit vechiului calendar iulian, sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus Christos, stabilită pe 7 ianuarie, este prefaţată de seara de Ajun, cînd copiii şi tinerii îmbrăcaţi în costume tradiţionale, avînd colaci legaţi cu ştergare înflorate, colindă pe la casele rudelor şi prietenilor, în cete, pentru a aduce vestea cea bună a Naşterii Pruncului Sfînt. După ce Craciunul-vechicolindătorii se întorc la casele lor, familiile tradiţionale se reunesc la o masă de post, denumită „Cina Sfîntă”, după răsăritul primei stele pe cer, semnificaţie a astrului ce i-a călăuzit pe magi către locul Naşterii Mîntuitorului.

Pe masa din Ajunul Crăciunului, ortodocşii de stil vechi pun aceleaşi bunătăţi de post specifice Sărbătorilor. Moldovenii, ardelenii sau minorităţile de ruşi lipoveni, bulgari, ucraineni sau sîrbi pregătesc cîte 12 feluri de mîncare, în numele apostolilor. Compotul de prune afumate, grîul fiert cu nucă sau sarmalele de post cu hribi sînt mîncărurile care anunţă, în noaptea Naşterii Domnului, o mare Sărbătoare, scrie AGERPRES

În ziua de Crăciun, fiecare creştin ortodox de rit vechi merge la biserică, la Liturghie, apoi, la prînz, familiile se reunesc la masa tradiţională, cu preparate din purcel de lapte, fript la jar, sarmale, peşte, ciorbe şi borşuri, zacuscă, totul stropit din abundenţă cu vin rubiniu şi votcă.

În România trăiesc peste un milion de adepţi ai Bisericii Creştin-Ortodoxe de Stil Vechi, îndeosebi ruşi lipoveni şi sîrbi. Potrivit recensămîntului efectuat în 2002, numărul ruşilor lipoveni este de 29.774, al ruşilor – de 8.914, al sîrbilor – 22.518.

Potrivit preşedintelui Uniunii Armenilor din România, Varujan Vosganian, citat de AGERPRES, armenii ortodocşi sărbătoresc ziua Naşterii Domnului pe 6 ianuarie. „Adesea, datorită faptului că poporul armean sărbătoreşte Crăciunul după Anul Nou, se considera că aceasta se datorează utilizării de către armeni a calendarului iulian, «pe stil vechi», lucru care nu corespunde adevărului, dat fiind că armenii utilizează calendarul gregorian, dar sărbătoresc Crăciunul pe 6 ianuarie, în aceeaşi zi cu Boboteaza, în timp ce creştinii ortodocşi de rit vechi sărbătoresc Crăciunul pe 7 ianuarie şi Boboteaza pe 19 ianuarie”, se arată pe site-ul vosganian.ro.

Potrivit aceluiaşi recensămînt efectuat în 2002, în România trăiesc 1.780 de armeni.

Separarea Bisericii Ortodoxe în Stil Vechi şi Nou a avut loc în 1923, cînd la Constantinopol s-a decis trecerea de la calendarul iulian la cel gregorian. Singurul opozant al schimbării, mitropolitul Visarion Puiu, a fost exilat, murind la Paris.

Negaţi de Biserica de Stil Nou şi prigoniţi de autorităţi, clericii care au ales să păstreze vechiul calendar au fost nevoiţi să părăsească bisericile şi mănăstirile. Centrul credinţei de stil vechi a rămas Mănăstirea Slătioara din Suceava, locul în care în fiecare an se adună mii de credincioşi.

Articole din aceeasi categorie