Conferință: Viziuni ale managementului calității – Auditul clinic

În perioada 14 – 15 noiembrie, la Cluj-Napoca (Hotel Napoca – Sala Atena) se desfășoară conferința cu tema „Viziuni ale managementului calității – Auditul clinic”, eveniment la care și-au anunțat participarea ministrul Sănătății, Sorina Pintea, președintele Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, dr. Vasile Cepoi, rectorul UMF Cluj, prof. dr. Alexandru Irimie și alți invitați.

Conferința are ca principale obiective: creșterea gradului de conștientizare cu privire la importanța evaluării eficienței și eficacității serviciilor medicale în asigurarea calității și siguranței serviciilor, oferind o înțelegere a metodologiei auditului clinic; modele practice de audit clinic pe procese specifice: bronșiolita acută, BPOC, tromboflebita, antibioterapia; explorarea progreselor tehnologice care permit punerea în aplicare a auditului clinic; abordări inovative cu privire la modul de implementare a auditului clinic.

Dintre temele abordate în cele două zile: Auditul clinic – instrument de îmbunățățire a eficienței și eficacității actului medical implementat prin sistemele de management al calității (dr. Vasile Cepoi, secretar de stat, președinte ANMCS); Planificarea, coordonarea și evaluarea auditului clinic. Model funcțional Spitalul Universitar din Graz (prof. dr. Gerald Sendlhofer, PhD, Universitatea de Medicină din Graz, Austria, șeful Departamentului de Managementul Calității și Riscurilor din Spitalul Universitar Graz, membru ISQUA, deținător al titlului ”European Quality Lider”); Auditul clinic în chirurgie (prof. dr. Lars-Peter Kamolz, PhD, Universitatea de Medicină din Graz, Austria, șeful Catedrei de Chirurgie Plastică și Reconstructivă, cercetător în domeniul  siguranței pacientului); Auditul clinic în activitatea de îngrijire – O experiență britanică de îmbunătățire a igienei mâinilor (Carole Hallam, asistent medical coordonator îmbunătățirea calității – Calderdale and Huddersfield NHS Foundation Trust, Anglia); Simularea – tehnica de evaluare a procesului clinic și identificare puncte critice pe bază de scenarii conform protocoalelor medicale (dr. Marc Lazarovici – Universitatea de Medicină ”Ludwig-Maximiians” din München, director – Centrul „Human Simulation”, președinte ales SESAM – Societatea Europenă de Simulare Aplicată in Medicină); Ghid de elaborare și implementare a protocoalelor medicale – Medicina bazată pe dovezi (conf. dr. Adela Golea, PhD, director medical Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca) ș.a.

De asemeni, vor fi organizate și trei ateliere tematice, miercuri, respectiv două ateliere, joi.

M. T.

Articole din aceeasi categorie