Condimentele ajută la reducerea caloriilor din mîncărurile foarte grase

Un recent studiu american, desfăşurat de Universitatea Pennsylvania, arată că adăugarea de condimente în mîncare reduce efectele nefaste ale grăsimilor asupra corpului şi recomandă combaterea grăsimilor din farfurie cu condimente, scrie site-ul femina.ch.

Condimentarea mîncărurilor cu scorţişoară, ardei iute sau piper ar putea ajuta la combaterea efectelor negative ale mîncărurilor bogate în grăsimi, arată studiul publicat în cursul acestei luni în revista Journal of Nutrition. Potrivit cercetătorilor de la Pennsylvania State University, adăugarea de condimente în mîncărurile foarte grase contribuie la reducerea trigliceridelor cu 30%. Trigliceridele sînt un tip de grăsimi care se depistează în sînge.

În cadrul experimentului, cercetătorii au hrănit şase persoane supraponderale, sănătoase, avînd între 30 şi 65 de ani, cu pui cu curry, pîine italienească cu verdeţuri şi biscuiţi cu scorţişoară. Al doilea grup a primit acelaşi fel de mîncare, dar condimentat cu două linguriţe cu rozmarin, oregano, scorţişoară, curcuma, piper, cuişoare, praf de usturoi şi ardei iute. Au fost alese aceste condimente pentru marea lor concentraţie de antioxidanţi.

Cercetătorii au luat sînge participanţilor din 30 în 30 de minute timp de trei ore şi au constatat că antioxidanţii prezenţi în condimente au dus la creşterea activităţii sanguine cu 13% şi la scăderea cu 20% a răspunsului la insulină. Ei mai arată că antioxidanţii pot contribui la combaterea efectelor nocive ale bolilor cronice, cum ar fi afecţiunile cardiace, artrita sau diabetul, produse de presiunea oxidantă.

Un alt studiu, realizat de Universitatea Georgia, demonstrase deja cum condimente ca scorţişoara, cuişoarele, oregano şi salvia pot reduce leziunile ţesuturilor şi inflamaţiile produse de nivelul ridicat de zahăr din sînge.

Articole din aceeasi categorie