Conciliul ortodox din insula Creta a făcut apel la apărarea creştinilor din Orientul Mijlociu

Şefii bisericilor ortodoxe reuniţi în insula Creta, în cadrul primului conciliu organizat după un mileniu, eveniment marcat însă de absenţa patriarhului rus Kirill, au făcut apel duminică la protecţia minorităţilor creştine „persecutate” în Orientul Mijlociu, informează agenţia France Presse (AFP), citată de AGERPRES.

„Biserica Ortodoxă este deosebit de preocupată de situaţia creştinilor şi a altor minorităţi etnice şi religioase persecutate în Orientul Mijlociu”, au subliniat prelaţii ortodocşi într-o declaraţie din cadrul acestui conciliu fără precedent de la schisma istorică din anul 1054 dintre biserica creştină apuseană şi biserica creştină răsăriteană.

Bisericile ortodoxe au făcut apel la „guvernele acestor regiuni să protejeze populaţiile creştin-ortodoxe, creştinii orientali şi alţi creştini care au supravieţuit în leagănul creştinismului”, potrivit acestei declaraţii ce a fost făcută publică după o săptămînă de lucrări la Chania, în nord-vestul insulei greceşti Creta.

Conciliul, care trebuia să semnaleze unitatea bisericilor creştine ortodoxe din întreaga lume, a fost marcat de absenţa patriarhului Kirill al Rusiei, a cărui biserică, numărînd circa 130 de milioane de credincioşi, reprezintă mai mult de jumătate din numărul ortodocşilor din lume.

Pe lîngă patriarhul Kirill, au mai fost absenţi, primatul Antiohiei şi întîistătătorii bisericilor ortodoxe din Bulgaria şi Georgia, considerate apropiate Moscovei.

De asemenea, participanţii au avertizat împotriva „consecinţelor negative ale progresului ştiinţific”. Şefii bisericilor şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la „dilemele morale” care apar odata cu progresele rapide înregistrate în domenii cum sunt genetica şi biotehnologia.

„Omul se consacră mai multor experimente, încă şi mai intensive, asupra propriei sale naturi, într-un mod extrem şi periculos. Ele conduc la pericolul de a deveni o maşină biologică, o unitate socială impersonală sau un dispozitiv mecanic de gîndire controlată”, s-au alarmat prelaţii ortodocşi.

Bisericile au făcut, de asemenea, un apel la unitate şi la promovarea „unei noi sinergii constructive” în ţările lor.

Comunitatea ortodoxă din întreaga lume cuprinde 14 biserici autocefale. Pregătirea acestui conciliu a durat 50 de ani. Preşedintele Conciliului, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului, exercită un primat onorific asupra lumii ortodoxe, menţionează AFP.

Articole din aceeasi categorie