Compartimente noi, pentru copii, în cadrul Spitalului de Recuperare Cluj

Două noi compartimente, pentru copii, vor fi înființate în cadrul Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca, conform unui proiect de hotărâre privind structura organizatorică, organigrama, statul de funcţii şi regulamentul de organizare şi funcţionare al spitalului, inițiat de președintele Alin Tișe și aprobat de Consiliul Județean Cluj.

Conform celor anunțate de CJ Cluj, una dintre principalele noutăți pe care le aduce hotărârea recent adoptată se referă la modificarea structurii organizatorice a spitalului, prin înființarea a două noi compartimente pentru copii în cadrul Secției Clinice Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă și, respectiv, în cadrul Secției Clinice Recuperare Cardiologie.

„Înființarea compartimentului cu două paturi pentru copii în specialitatea Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă este justificată de faptul că patologia pediatrică în domeniu vizează intervențiile corectoare la cazurile cu malformații congenitale, traumatisme și sechele posttraumatice sau postoperatorii, medicii din cadrul Spitalului de Recuperare având expertiza și experiența necesară rezolvării acestor cazuri. De asemenea, decizia este justificată și de faptul că patologia respectivă, din întreaga regiune de Nord-Vest a țării, se adresează centrului universitar Cluj-Napoca, existând multiple situații în care intervențiile nu pot fi efectuate de către un singur medic, fiind necesară o echipă operatorie de medici în această specialitate” – se precizează într-un comunicat al CJ Cluj, remis, vineri, presei.

Același document face mențiunea că „patologia pediatrică ce a justificat înființarea compartimentului cu două paturi pentru copii în cadrul Secției Recuperare Cardiologie constă în tulburări de ritm cardiac pentru care sunt necesare studii electrofiziologice, ablații și implantări de device-uri la copii, în regiunea de Nord-Vest neexistând un alt centru care efectuează astfel de examinări și tratamente. Or, în cadrul Spitalului Clinic de Recuperare funcționează Laboratorul de Explorări Funcționale Cardiovasculare, deservit de medici specialiști în Cardiologie Intervențională, medicii spitalului având, astfel, expertiza și experiența necesară rezolvării patologiei pediatrice”.

M. T.

Articole din aceeasi categorie