Coaliţia Profesioniştilor din Sănătate va continua protestele după 14 octombrie

Protestele organizate de Coaliţia Profesioniştilor din Sănătate vor continua după data de 14 octombrie şi nu vor fi oprite decît în momentul în care revendicările vor fi concretizate în acte normative, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae.

“Cele nouă zile de proteste, din punctul nostru de vedere, au fost un succes. Coaliţia s-a sedimentat, a rămas unitară în pofida a tot felul de acţiuni care doreau să ne dezbine. În acelaşi timp, a devenit şi funcţională, organizaţiile s-au Astarastoae 2cunoscut prin aceste acţiuni, şi-au evaluat forţele. În ceea ce priveşte negocierile care le-am avut pînă în prezent, toată lumea a recunoscut că ceea ce solicităm noi este raţional, că, în acelaşi timp, este în interesul sistemului şi o mare parte din ceea ce am cerut declarativ a fost acceptat. Deocamdată, suntem în faţa strict a unor declaraţii, a unor intenţii şi, de aceea, coaliţia a luat decizia că pînă pe data de 14 octombrie vom continua discuţiile, negocierile şi după data de 14 vom desfăşura o serie de acţiuni şi vom pregăti alte acţiuni şi nu vom demobiliza armata noastră decît în momentul în care prin acte legislative aprobate revendicările noastre au fost soluţionate”, a spus Astărăstoae.

Vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, a precizat că se vor strînge semnături pentru declanşarea formelor de grevă acceptate în România conform legislaţiei în vigoare. “Pînă pe data de 14 aşteptăm soluţiile propuse de decidenţi. Probabil, vor fi cîteva întîlniri. După data de 14 vom reintra în şut. Avem o gîndire de comun acord cu partenerii din coaliţie pe care la momentul potrivit o să o dăm publicităţii, care vor fi formele de acţiune. Pot să vă spun că vor fi şi acţiuni locale, dar va fi şi un miting în Bucureşti la o dată pe care o să o comunicăm. În această perioadă, colegii noştri vor strînge semnături pentru declanşarea formelor de grevă acceptate în România conform legislaţiei în vigoare”, a spus Sepi.

Articole din aceeasi categorie