CNAS: Pacienții aflați sub tratamentul interferon free îl vor continua până la finalizare

Pacienții aflați sub tratamentul interferon free îl vor continua până la finalizare – precizează Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), contrazicând, astfel, afirmațiile publice conform cărora există un risc de posibilă discontinuitate a asigurării tratamentului interferon free pentru pacienții cu hepatită C.

„Conform prevederilor contractelor de tip cost-volum-rezultat aflate în derulare, odată ce un pacient a început tratamentul interferon free în baza unuia din aceste contracte, îl va continua până la finalizare, chiar dacă aceasta va surveni după data încetării contractului respectiv. Pacienții a căror eligibilitate pentru tratamentul interferon free a fost confirmată, pot începe acest tratament într-un timp foarte scurt, deoarece prescrierea medicației se face direct de medicul curant, fără a mai fi necesară pregătirea de dosare pentru aprobarea vreunei comisii”.

În privința afirmațiilor conform cărora Ministerul Sănătății și CNAS nu ar fi comunicat stadiul pregătirilor pentru un nou contract, reprezentanții CNAS precizează că la sfârșitul lunii aprilie guvernul a modificat, printr-o Ordonanță de Urgență, mecanismele de încheiere și de derulare a contractelor de tip cost-volum/cost-volum-rezultat reglementate prin OUG nr. 77/2011, în scopul creșterii accesului pacienților la toate medicamentele inovative, inclusiv la tratamentul interferon free, în funcție de indicația terapeutică, stadiul bolii și afecțiunile asociate. Această modificare a fost anunțată oficial în ziua respectivă, atât de guvern cât și de CNAS.

„În aplicarea noului act normativ, în doar câteva zile a fost elaborat și publicat pe site-ul instituției proiectul Ordinului președintelui CNAS privind modelul de contract, metodologia de negociere, încheiere și monitorizare a modului de implementare și derulare a contractelor de tip cost-volum/cost-volum-rezultat, urmând ca pe baza acestui act normativ să se desfășoare etapele ulterioare de pregătire a noilor contracte, inclusiv a celor vizând tratamentul interferon free. Totodată, în Ordonanța de Urgență menționată au fost prevăzute dispoziții tranzitorii care permit prelungirea unora din contractele de tip cost-volum/cost-volum-rezultat aflate în vigoare la momentul modificării legislative, cu acordul părților. Între contractele a căror valabilitate a fost prelungită se numără și cele cost-volum-rezultat pe aria terapeutică hepatita C” – precizează CNAS.

Actuala modificare a legislației va permite CNAS să extindă semnificativ accesul pacienților la medicamente inovative prin acest tip de contracte, în conformitate cu prevederile Programului de guvernare din domeniul politicilor de sănătate – adaugă sursa citată.

M. T.

Articole din aceeasi categorie