CNAS: 16 noi denumiri comune internaționale pe lista medicamentelor compensate

Guvernul a aprobat completarea cu 16 noi denumiri comune internaționale (DCI) a listei corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate și în cadrul programelor naționale de sănătate.

Potrivit unui comunicat al CNAS, remis presei, în listă au fost introduse necondiționat cinci DCI cu finanțare din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS): DCI Combinații (Fluticasonum+Formoterolum) (conc. 50µg/5 µg și 125µg/5 µg) – în sublista B, pentru pacienții cu astm bronșic; DCI Baricitinib – în sublista C, secțiunea C1, cod de boală G31B – Poliartrita reumatoidă; DCI Blinatumomabum – în sublista C, secțiunea C2, pentru tratamentul pacienților adulți cu leucemie limfoblastică acută cu precursor de celulă B, refractară sau recidivată, cu cromozom Philadelphia negativ, în cadrul Programului Național de Oncologie; DCI Daratumumabum – în sublista C, secțiunea C2, pentru tratamentul pacienților adulți cu mielom multiplu recidivant și refractar, în cadrul Programului Național de Oncologie; DCI Tacrolimus, unguent – în sublista C, secțiunea C3, pentru tratamentul dermatitelor atopice la pacienții cu vârsta peste 2 ani.

Un alt DCI, Panobinostatum, pentru care s-a încheiat contract cost-volum pe aria terapeutică oncologie, a fost inclus condiționat, în sublista C, secțiunea C2, cu indicația terapeutică: „în asociere cu bortezomib și dexametazona, pentru tratamentul pacienților adulți cu mielom multiplu recidivant și/sau refractar cărora li s-au administrat cel puțin două scheme anterioare de tratament incluzând bortezomib și o substanță imunomodulatoare”.

Alte 10 DCI cu finanțare din bugetul Ministerului Sănătății au fost introduse necondiționat în sublista C, secțiunea C2, pentru utilizarea în cadrul Programului Național de Boli Transmisibile (Subprogramul de tratament și monitorizare a persoanelor cu infecție HIV/SIDA și tratamentul postexpunere; Subprogramul de tratament al Tuberculozei): DCI Combinații (Emtricitabinum+Tenofovirum); DCI Combinații (Amoxicillinum+Acidum Clavulanicum); DCI Combinații (Imipenemum+Cilastatinum); DCI Levofloxacinum; DCI Linezolidum; DCI Rifamycin; DCI Etionamidum; DCI Combinații (Rifampicinum+Pyrazinamidum+Izoniazidum); DCI Combinații (Rifampicinum+Pyrazinamidum+Izoniazidum+Ethambutolum); DCI Clofaziminum.

Totodată – precizează CNAS -, în listă s-au efectuat și câteva schimbări referitoare la alte medicamente. Astfel, DCI Certilozumab Pegol, care era inclus condiționat deja în sublista C, secțiunea C1, cod boală G31d Spondilita ankilozantă, devine medicament inclus necondiționat. Acest medicament va fi accesibil de acum încolo asiguraților fără să mai fie necesară încheierea unui contract cost-volum de CNAS cu deținătorul autorizației de punere pe piață, iar contractul încheiat la 21 ianuarie 2016 încetează. Pentru DCI Valacyclovirum, din sublista B, se introduce mențiunea că regulile de prescriere sunt stabilite prin Contractul-cadru. Pentru DCI Carfilzomibum, din sublista C, secțiunea C2, Programul Național de Oncologie, a fost modificat codul ATC în concordanță cu cel alocat de OMS si ANMDM – mai precizează CNAS.

M. T.

Articole din aceeasi categorie