CMR cere medicilor să ofere ajutor celor afectați de inundații

Colegiul Medicilor din România face apel către toți medicii, indiferent de specialitate, să vină în sprijinul pacienților care au suferit de pe urma inundațiilor.

„Colegiul Medicilor din România, profund impresionat de situația grea în care au ajuns mii de români din cauza inundațiilor, face apel către toți medicii, indiferent de specialitate, să acorde o mână de ajutor pacienților, și așa greu încercați, chiar dacă în aceste zile sunt liberi și nu merg la cabinet sau spital” – se spune într-un comunicat al CMR, remis presei.

“Este nevoie ca noi toți să ne mobilizăm și să-i ajutăm pe cei care în aceste zile trec prin momente grele. Să nu uităm, dragi colegi, de valoarea umanitară a profesiei noastre ce se poate manifesta și în aceste situații dramatice. De asemenea, rugăm managerii să se asigure că spitalele au stocuri necesare de medicamente și materiale sanitare. În plus, recomandăm autorităților să intensifice controlul calității apei potabile din zonele afectate de inundații”, declară președintele CMR, dr. Gheorghe Borcean, citat în comunicat.

M. T.

Articole din aceeasi categorie