Circa 20.000 de pacienţi anual şi peste 700 de operaţii pe cord la Institutul Inimii din Cluj-Napoca

Numărul intervenţiilor chirurgicale pe cord deschis realizate la Institutul Inimii “Niculae Stăncioiu” (IINS) Cluj-Napoca şi al pacienţilor acestei instituţii sanitare este în creştere, conform managerului interimar şi director medical al IINS, Adrian Molnar. Acesta a declarat, pentru Institutul-Inimii-0AGERPRES, că, în 2014, la unitatea medicală pe care o conduce au fost realizate circa 720 de intervenţii chirurgicale pe cord deschis, cu 10% mai multe ca în anul 2013.

“Din punct de vedere chirurgical, am făcut cu peste 10% mai mult ca în 2013, ca număr de intervenţii chirurgicale pe cord deschis. Am avut în jur de 720 de operaţii pe cord deschis la copii şi adulţi. Asta, în condiţiile în care n-avem decît un singur chirurg de copii şi numărul de intervenţii chirurgicale pe copii s-a redus practic la jumătate. În schimb, a crescut numărul de intervenţii chirurgicale la adulţi. Avem o medie de 3 -3,5 operaţii pe zi pe cord, în condiţiile în care anii trecuţi făceam două, maximum trei operaţii pe zi pe cord”, a menţionat Adrian Molnar.

El a mai spus că îşi propune ca în acest an să crească şi mai mult numărul de operaţii pe cord, pentru a putea fi ajutaţi Institutul-Inimii-2cît mai mulţi pacienţi care au nevoie de asemenea intervenţii.

În paralel cu creşterea numărului de operaţii pe cord, creşte şi numărul pacienţilor trataţi şi internaţi la IINS. “Sînt internaţi şi trataţi în jur de 6-7 mii de pacienţi. În plus, sînt pacienţii din ambulatoriu; se ajunge în total la circa 20.000 de pacienţi pe an care intră în circuitul Institutului Inimii, iar cifra este în creşetere”, a adăugat Adrian Molnar.

Pentru că nevoile financiare şi de dotare ale IINS sînt mari şi banii de la buget sînt insuficienţi, Adrian Molnar a avut ideea organizării unui bal de caritate, iar din fondurile adunate să fie cumpărată aparatură. Prima ediţie a balului a fost organizată anul trecut, iar Adrian Molnar spune că vrea să o permanentizeze şi să o organizeze anual.

“Cu ocazia balului de caritate am strîns 22.000 de euro, cheltuiţi pentru materiale strict necesare desfăşurării actului medical. Am cumpărat un aparat de dializă nou, un dispozitiv de încălzire a sîngelui, am cumpărat seringi automate, dispozitive de telemetrie şi alte materiale de uz zilnic”, a menţionat Adrian Molnar. El a mai spus că una dintre cele mai importante achiziţii care trebuie să fie făcute cît mai rapid este un angiograf, deoarece IINS funcţionează în prezent numai cu un singur asemenea aparat.

Articole din aceeasi categorie