Cartea ca exerciţiu de generozitate

Cartea este de departe produsul cultural care a făcut posibilă civilizaţia noastră modernă care s-a exportat în toată lumea ca o cultură a scrisului şi a cititului.

De altfel, scrisul şi cititul sunt instrumente culturale prin care Dumnezeu şi omul comunică şi care au dat naştere Bibliei, cartea celui mai dramatic dialog al iubirii dintre Creator şi creatura Sa.

Din acest punct de vedere, cartea este cel mai nobil mijloc care facilitează nu doar comunicarea, dar şi asigură încă de pe acum nemurirea ideilor şi a oamenilor. Pentru că, în mod inevitabil, cărţile supravieţuiesc oamenilor şi astfel ele apar ca testamente vii ale unor suflete care au gândit şi scris pentru cititorii lor. Acest fapt subliniază şi o anumită sacralitate a cărţii, şi aceasta dacă ne gândim că de cele mai multe ori ţinem în mână şi citim cărţi ale unor oameni care nu mai sunt printre noi.

Există însă şi o dramă a cărţii, atunci când ea nu îşi găseşte cititorii care să o înţeleagă şi să o pună în valoare sau care, pur şi simplu, o ignoră. Cu toate acestea, ea îşi urmează în tăcere drumul propriei nemuriri, îngropată în uitarea oamenilor care nu mai au timp de lectură sau care sunt prizonierii lucrurilor facile ale modei. Dar există şi o dramă a cititorului pândit de pericolul lipsei criteriilor de selecţie sau de o îndrumare.

Pentru că lectura şi cartea presupun o relaţie paternală între cel care citeşte şi cel care îndrumă lecturile. La fel cum în viaţa sufletească nu poţi progresa fără a avea un părinte, nici în lectură nu poţi avea un câştig fără un program de citit, care presupune atât o selecţie riguroasă a titlurilor, potrivit propriului orizont de interes şi fără acel om care să te provoace spre a citi.

Dar, dincolo de toate acestea, îmi place să privesc cartea ca instrumentul cel mai generos care ne populează zilnic viaţa. Şi spun asta gândindu-mă la faptul că ea este un obiect ce se deschide, se îmbie spre a fi descoperită, citită, întoarsă pe toate părţile, e plină de voluptate, dar mai ales provoacă simţurile, inclusiv pe cel olfactiv.

Cartea devine un instrument care implică fiinţa noastră în totalitatea ei. Cititul devine din simplă activitate de recreere un exerciţiu al rememorării, al reflexivităţii interioare, al meditaţiei, dar mai presus de toate este un exerciţiu al generozităţii.

De la carte putem învăţa respectul pentru semeni, pentru ideile şi trăirile lor. Tot cartea ne ajută să nu ne pierdem acea smerenie care ne deschide mintea spre a cunoaşte şi invăţa tot timpul.

Iar tot cartea ne oferă imaginea prin care noi înşine trebuie să ne împărtăşim celor de lângă noi prin tot ce avem mai bun în noi.

Pr. Bogdan IVANOV