Cardinalul Lucian: Visele sînt lucrurile cele mai de preţ ale omenirii; Crăciunul e un astfel de moment

Cardinalul Lucian, arhiepiscop major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, consideră că visele sunt lucrurile cele mai de preţ ale omenirii, Crăciunul fiind prin excelenţă un astfel de moment, informează AGERPRES.

„Visele sunt lucrurile cele mai de preţ ale omenirii. Şi poate, tocmai fiindcă descriu realităţi apropiate de Cardinal-Lucian-Muresanperfecţiune, în mod paradoxal oamenii le consideră de cele mai multe ori de neatins, atribuind cuvîntului ‘visător’ o semnificaţie ce indică o rupere mai mult sau mai mai puţin severă de realitate. Cu toate acestea, ne-o spun Sfînta Scriptură şi istoria omenirii, persoanele care au avut curajul să viseze, fără a se resemna la cruda realitate din jurul lor, sunt cele care au schimbat cu adevărat lumea. Desigur, există vise şi vise… Dar oamenii cu adevărat mari şi-au contopit visele lor în visele pe care Dumnezeu le avea despre ei, făcînd ca o experienţă nesperată de bucurie, de pace şi de fericire cerească, să inunde existenţa noastră umană”, afirmă cardinalul Lucian în Pastorala de Crăciun.

„Crăciunul este prin excelenţă un astfel de moment”, subliniază arhiepiscopul, menţionînd că „după izgonirea din Grădina Raiului, întreaga umanitate visa momentul în care lucrurile s-ar fi reîntors la făgaşul lor dinainte, aşteptînd reîmplinirea comuniunii cu Dumnezeu prin nenumărate scenarii legate de timpul şi de felul în care acestea s-ar fi împlinit”.

„Un simplu şi umil tîmplar, într-un simplu şi umil loc al istoriei, este destinatarul unui astfel de vis din partea Îngerului Celui Preaînalt. Acesta îi spune: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit întrînsa este de la Spiritul Sfînt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Isus, căci El va mîntui poporul Său de păcatele lor. (Matei 1, 20-21)”, explică PF Lucian.

Înaltul ierarh greco-catolic afirmă că Isus vine în mijlocul nostru cu o pace în inimă pe care omenirea o aştepta ca pe o dulce nostalgie a Grădinii Raiului.

„După această pace tînjim şi noi ori de cîte ori sufletul ne este încărcat de inevitabilele erori ale vieţii; după un asemenea zîmbet privim cu disperare înspre chipul Pruncului Isus, căutînd astfel un semn al iertării şi al mîntuirii de care avem atîta nevoie. Îl căutăm şi îl găsim ori de cîte ori buzele noastre rostesc cu încredere numele Fiului vestit de înger Mariei şi lui Iosif: Isus, adică Dumnezeu mîntuieşte”, spune cardinalul.

Menţionînd că „Sărbătoarea Naşterii Domnului ne vorbeşte an de an despre iubirea cu care Cerul ne înconjoară pe fiecare dintre noi”, arhiepiscopul reaminteşte că „Sfîntul Părinte Papa Francisc a inaugurat în 8 decembrie Anul Sfînt al Milostivirii, un An Jubilar ce are ca i componentă simbolică tocmai intrarea prin Poarta Sfîntă”.

„Această trecere ne aminteşte de misterul central al vieţii creştine: Isus Cristos, născut în Betleem, mort şi înviat în Ierusalim, redeschide pentru noi oamenii porţile îndurării şi restabileşte comuniunea dintre om şi Dumnezeu. Poarta Sfîntă ne invită la curaj şi la speranţă: la capătul unei vieţi creştine, în momentul în care îndurarea Domnului ne va deschide porţile Împărăţiei Cerurilor, vom constata că exilul nostru prin această lume, cu toate temerile şi preocupările sale, nu au fost decît ‘umbră şi vis’. Am visat atîta timp la Viaţa Veşnică şi atunci vom fi gata să o trăim cu adevărat”, arată PF Lucian.

În finalul Pastoralei, arhiepiscopul Lucian adresează tuturor „sărbători sfinte şi pline de haruri”, urînd ca Sărbătoarea Naşterii Pruncului din Betleem să alunge din suflete toată frica.

„Sărbătoarea Naşterii Pruncului din Betleem să alunge din sufletele voastre toată frica, încrezători fiind în prezenţa şi ocrotirea continuă a Celui Preaînalt, indiferent de situaţia pe care o trăiţi: cine ne va putea despărţi de iubirea Lui? Chipurile lui Iosif şi al Mariei să Vă fie icoane dragi, păstrate cu sfinţenie în inimă: veţi putea astfel contempla în fiecare clipă puterea Providenţei lui Dumnezeu ce nu încetează să Vă înconjoare existenţa. Puneţi, mai presus de toate, visele voastre în mod spiritual în ieslea din Betleem, încredinţîndu-le Pruncului Isus: El, Mîntuitorul tuturor, va şti să împlinească tot ceea ce este mai bun în ele, iar Voi veţi deveni parte a Visului de iubire dintotdeauna al Tatălui Ceresc pentru oameni, numit atît de frumos: Paradis.”, urează cardinalul Lucian.

Articole din aceeasi categorie