Biserica și Marea Unire

La 1 Decembrie 1918 s-a realizat Marea Unire. Terenul, starea de spirit necesară acestui moment astral și de mult așteptat au fost create și de Biserică, prin slujitorii ei. Slujitorii Bisericii, împreună cu toată intelectualitatea românească, au pregătit poporul, întărindu-i dorința firească de unitate. Pe bună dreptate George Coșbuc scria: „Sânt inimă-n inima neamului meu / Și-i cânt iubirea și ura – / Tu, focul, dar vântul ce-aprinde sânt eu; / Voința mi-e una, că-i una mereu / În toate-ale noastre măsura”.

Istoria noastră, a transilvănenilor, este o istorie de „Sate și preoți”, cum spune Nicolae Iorga. Preoții au avut grijă de sufletul nostru. „Secole îndelungate, când noi, românii transilvăneni, nu aveam nici voievozi, nici dascăli, nici nobili, el, preotul Bisericii lui Hristos, ne-a fost de toate: și îndrumător, și părinte, și învățător, și mângâietor. El nu ne-a părăsit niciodată. S-a născut dintre noi, a crescut și a trăit cu noi. A gustat împreună cu noi bucuriile și necazurile”.

Mai târziu, paleta intelectualilor a crescut. Ion Agârbiceanu, care citise și el cartea lui Nicolae Iorga, sesizează lucrul acesta: „Dacă veacuri de-a rândul am fost numai «sate și preoți», trăind ca într-o singură familie românească, cu începutul veacului al XIX-lea a crescut numărul cărturarilor, care nu s-au dezrădăcinat din sat, intrând în aceeași mare familie sau, mai exact, intrând în ea”.

Parte dintre preoții transilvăneni care au participat la Marea Adunare de la 1 Decembrie 1918 sunt evocați în volumul omagial „Prezențe clericale ortodoxe la Marea Unire de la Alba Iulia”, care vede lumina tiparului în anul jubiliar 2018. Sunt evocați în special preoții despre care s-au găsit documente. Deși cele două mari personalități care au participat la Adunarea de la Alba Iulia, viitorul patriarh Miron Cristea și episcopul Iuliu Hossu, nu constituie preocuparea acestui volum, totuși nu-i putem trece cu vederea.

Patriarhul Miron Cristea, după liturghia oficiată înaintea Adunării, a rostit o rugăciune patetică: „Doamne, Dumnezeul nostru, Tu ești Părintele nostru, Tu ai văzut strâmtorarea părinților noștri și ai auzit strigarea lor, căci se făcuseră ei ca floarea-n brumă și plecat spre pulbere era sufletul lor, și trupul lor lipit de pământ. Tu ai împlinit și cu noi ceea ce ai făgăduit de demult: «Sfărâma-voi jugul de pe tine și voi rupe legăturile tale, lărgi-voi hotarele tale, aduna-vă-voi dintre popoare și vă voi strânge din țările unde sânteți împrăștiați»”.

Iar în cuvântarea de pe Câmpul lui Horea, în fața mulțimii imense de oameni, va sublinia faptul că porțile Carpaților s-au deschis: „Ceasul deschiderii a sosit. Nu putem să retezăm Carpații, căci ei sunt și trebuie să rămână și în viitor inima românismului, dar simt că astăzi, prin glasul nostru unanim, vom deschide larg și pentru totdeauna porțile Carpaților, ca să poată pulsa prin arterele lor cea mai caldă viață românească și ca prin aceasta să ni se înfăptuiască: «Acel vis neîmplinit, copil al suferinței, / de-a cărui dor au adormit și moșii, și părinții».

Între oamenii mulți care ascultau erau și preoții plecați din zona Clujului și din tot mijlocul Ardealului. Ce au simțit și cum i-a marcat momentul, ne spune Ion Agârbiceanu, dând glas, în nuvela „Singurătate”, dascălului Marin Mureșan, care se referea la Țara unită: „Eu văd că ești alta, eu văd că ești fericită, eu simt bucuria și noua ta viață! Te-aș mângâia ca pe un copil, de-ar fi să trăiesc veacuri. Câmpiile tale, codrii tăi, apele tale, toate-mi vorbesc de negrăita ta fericire, patria mea! Nu ești pământ mort, nu ești vânt, nu ești apă; ești suflet ce tremuri de bucuria libertății”.

Omului secularizat și care nu mai nutrește aceste sentimente înălțătoare îi este greu să priceapă euforia vremurilor de atunci. Contemporanii momentului posedau două virtuți esențiale: credința în Dumnezeu și dragostea față de Țară. Ele și constituiau coordonatele pe care se așeza întreaga lor viață spirituală.

De fapt, Sfântul Apostol Pavel ne poruncește: „Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu: priviți cu luare-aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința” (Evrei 13, 7). Valorile pe care ei le-au promovat ar trebui să fie contaminante pentru noi, pentru toți.

Bisericile românești din Transilvania (Ortodoxă și Greco-Catolică) au fost reprezentate la Alba Iulia prin cinci episcopi, patru vicari, zece delegați ai consistoriilor ortodoxe și ai capitulilor greco-catolice, 129 de protopopi, câte un reprezentant al institutelor teologice-pedagogice și câte doi reprezentanți ai studenților teologi, la care se adaugă numeroși alți preoți sosiți în fruntea păstoriților lor. Toți nutreau același sentiment al unității naționale.

Părintele Patriarh Daniel, trăgând o concluzie, zice: „Așadar, în unire se află puterea și demnitatea, binecuvântarea și bucuria unui popor. Dezbinarea, însă, este ucigătoare și umilitoare pentru un popor, deoarece ea slăbește și degradează viața acestuia. Uniți în «cuget și simțiri», putem birui dificultățile și încercările vieții. Unirea întărește și înalță un popor. Să luăm pildă de la corifeii Marii Uniri pe care-i admirăm totdeauna pentru unitatea lor de acțiune și pentru realizările care au urmat după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918”.

Trăiască România Mare!

† Arhiepiscop și Mitropolit ANDREI