Biserica Ortodoxă Română sprijină demersul Coaliţiei pentru Familie

Demersul democratic al Coaliţiei pentru Familie privind modificarea Constituţiei în ceea ce priveşte definirea clară a noţiunii de căsătorie „nu poate fi considerat în nici un caz retrograd, aşa cum în mod ignorant şi maliţios este prezentat de către detractorii acestuia, câtă vreme între semnatarii şi susţinătorii săi se numără foarte multe personalităţi ale lumii ştiinţifice şi culturale” – apreciază Patriarhia Română, care „constată, cu îngrijorare, creşterea frecvenţei şi a virulenţei atacurilor publice împotriva Bisericii Ortodoxe Române”, în legătură cu acest demers al Coaliţiei pentru Familie.

„Este foarte probabil că această acutizare a atitudinii denigratorilor, care recurg inclusiv la dezinformare, sofisme, jigniri şi limbaj licenţios, este legată de apropierea legalizării referendumului în cadrul căruia ştiu şi ei că, în covârşitoarea lor majoritate, românii se vor pronunţa pentru noua formă propusă de definire constituţională a căsătoriei. Biserica Ortodoxă Română sprijină în mod natural demersul Coaliţiei pentru Familie, în spiritul învăţăturilor creştine şi al valorilor fundamentale româneşti privind familia, ocrotirea şi creşterea copiilor, dar nu este nici iniţiatoarea, nici organizatoarea acestei acţiuni. De altfel, şi celelalte confesiuni creştine din România s-au declarat în favoarea acţiunii democratice a Coaliţiei pentru Familie, iar printre semnatari se numără şi multe persoane fără nici o confesiune religioasă” – arată Patriarhia Română, într-un comunicat remis, miercuri, presei.

În opinia reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe Române, demersul nu poate fi considerat în nici un caz retrograd, „aşa cum, în mod ignorant şi maliţios, este prezentat de detractorii acestuia”, câtă vreme între semnatarii şi susţinătorii săi se numără foarte multe personalităţi ale lumii ştiinţifice şi culturale. „Este profund regretabil să constatăm că persoane care acuză Biserica Ortodoxă Română şi Coaliţia pentru Familie de intoleranţă şi discriminare, se manifestă, de fapt, ele însele, intolerant, discriminatoriu şi antidemocratic faţă de cetăţenii care nu au făcut altceva decât să solicite o modificare legislativă pe care o consideră firească şi necesară, în deplinul respect al regulilor democraţiei. Ne exprimăm speranţa că persoanele care au o altă opinie decât majoritatea vor înţelege să respecte alegerea acesteia în spiritul coresponsabilităţii şi păcii sociale” – se spune în comunicatul Patriarhiei Române.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie