Băuturile light se asociază cu un risc crescut de diabet

Bauturi-lightBăuturile îndulcite light s-ar putea asocia cu un risc crescut de diabet, potrivit unui studiu publicat săptămîna trecută la Paris. Desfăşurat de cercetători francezi pe 66.188 femei, ţinute sub observaţie din 1993, studiul a confirmat existenţa unei legături între băuturile îndulcite şi diabetul de tip 2 (cel mai frecvent), relatează afp.com.

Contrar a ceea ce se crede în general – că băuturile light reduc riscul de diabet -, cercetătorii de la Inserm au arătat că riscul de diabet este mai mare la cei care consumă băuturi light decît la cei care beau răcoritoare îndulcite normal. Rezultatele, publicate în revista americană „Journal of Clinical Nutrition”, au arătat că femeile care consumă băuturi light beau mai mult decît cele care preferă băuturile îndulcite normale (2,8 pahare/săptămînă faţă de 1,6 pahare/săptămînă în medie). Dar, chiar şi la cantitate egală, băuturile light se asociază cu un risc mai mare de diabet: la un consum de 0,5 l/săptămînă, riscul creşte cu 15%, iar la 1,5 l/săptămînă, cu 59%.

Pentru a afla dacă riscul se asociază doar cu băuturile light, doi cercetători au comparat efectele acestora cu cele ale sucului de fructe presate, nedescoperind nicio legătură în ultimul caz.

Sînt necesare studii suplimentare asupra efectelor băuturilor light pentru a confirma aceste rezultate şi a stabili o legătură de la cauză la efect, precizează cercetătorii.

Articole din aceeasi categorie