Bartolomeu Anania şi lungul provizorat american

În cazul arhimandritului Bartolomeu Valeriu Anania, episodul american este de departe cel mai spectaculos din întreaga sa biografie, mai ales că se consumă la scurt timp după ieşirea din închisoare, dar reprezintă şi experienţa care şi-a pus cel mai adânc amprenta asupra personalităţii omului de litere, dar şi asupra viitorului ierarh. Cu toate acestea, această unică experienţă de viaţă care l-a transformat profund a rămas încă marcată de clişee şi lacune, astfel încât, fără a putea constitui vreodată un cap de acuzare, a fost folosită mult timp de detractori ca fiind proba recuperării şi angajării tacite în slujba regimului, acompaniată de calomnieri, în absenţa vreunei probe concrete. 

După cum însuşi Mitropolitul Bartolomeu mărturiseşte, experienţa americană a stat sub semnul unei excepţii şi sub cel al tainicei lucrări a lui Dumnezeu în viaţa unui om care a cunoscut şi culmile gloriei de tinereţe, dar şi amara prăbuşire dintr-o viaţă care promitea multe în străfundurile gulagului comunist. Dar nota dominantă a aceastei perioade este cea a provizoratului pe care Valeriu Anania şi l-a prelungit pe continentul american nu mai puţin de 11 ani, fără a lua vreodată hotărârea definitivă de a se stabili în lumea nouă, dar nici decizia de a renunţa la confortul unei lumi în care libertatea de gândire şi de exprimare sunt mărci ale normalităţii.

În orice caz, această rapidă schimbare de mediu l-a făcut pe arhidiaconul Bartolomeu Anania să cunoască confortul unei lumi în care încrederea şi onestitatea sunt cărţi de vizită pe care orice om le are din partea ţării de adopţie, dar şi amarele fricţiuni şi lupte între comunităţile româneşti americane, care se acuzau reciproc de colaboraţionism şi se suspectau de simpatii comuniste. Pătruns într-o astfel de lume deloc simplă, dar care, în marele creuzet american, nu reprezenta decât o neglijabilă comunitate care nu a găsit calea de a depăşi traumele politice ale ultimelor dictaturi din ţară, Valeriu Anania s-a definit ca un om liber, capabil să comunice deschis atât cu cei care se arătau legaţi de ţară, cât şi cu reprezentanţii exilului.

Polemica pe canonicitate şi legitimitate

În mod evident, episodul cel mai zgomotos din întreaga perioadă americană a fost disputa între Episcopia misionară şi Episcopia cu sediul de la Vatra, privitor la recunoaşterea statutului de descendentă legitimă a Episcopiei ortodoxe române, care l-a avut ca părinte fondator pe episcopul Policarp Moruşca. Destinul acestei instituţii bisericeşti fundamentale a românilor americani a fost marcat de reţinerea în ţară, în anul 1948, a episcopului Policarp şi de gestionarea defectuoasă a unui interimat din care nu au lipsit orgoliile şi dorinţele de autoritate ale unor clerici români din comunităţile americane, dar şi din exil. Polemica dintre cele două publicaţii oficiale ale celor două episcopii româneşti, Credinţa şi Solia, a fost de multe ori lipsită de menajamente, dar marcată de un stil gazetăresc autentic pe care atât Bartolomeu Anania, cât şi Valerian Trifa l-au avut.

Misiunile externe ale Arhimandritului Bartolomeu

Profilarea ca un lider al comunităţii bisericeşti din afara ţării, dar şi protectoratul şi simpatia discretă a Patriarhului Justinian i-au oferit şansa Arhimandritului Batrolomeu să participe la unele întâlniri panortodoxe şi ecumenice importante, la Uppsala, în India, în Etiopia sau la Paris. În paralel cu aceste dialoguri internaţionale, Arhimandritul Bartolomeu a avut o remarcabilă prezenţă în dialogul dintre comunităţile ortodoxe americane ca membru al Standing Confference al SCOBA, unde a încercat să impună o recunoaştere a poziţiei comunităţii româneşti ortodoxe în Statele Unite.

Între libertatea americană şi desele vizite ale unor prieteni din ţară

În contextul în care nu doar puterea comunistă din ţară, dar şi instituţia Patriarhiei Române şi-a intensificat prezenţa şi activitatea în rândul comunităţilor româneşti din Diaspora, Arhimandritul Bartolomeu era o destinaţie de neocolit pentru vizitele unor ierarhi din Sinod, prezenţi cu misiuni mai mult sau mai puţin clare. Definit ca un om a cărui libertate interioară îi permite dialogul atât cu reprezentanţii ţării, dar şi cu cei ai puterii comuniste şi, nu mai puţin, cu cei ai lumii libere în care trăia, Bartolomeu Anania a avut şansa de a evita capcanele şi de a nu-şi trăda niciodată respectul faţă de ţara care i-a oferit libertate şi încredere deplină. Intuind unele strategii şi capcane, părintele Bartolomeu a rămas un om deschis oricărui dialog şi vizite, dar şi omul liber care îşi păstrează propriul drum neangajat într-o politică favorabilă puterii din ţară şi nici de partea unei dizidenţe a exilului, care i se părea inutilă.

Între Uncle Sam şi ţară

Prezenţa într-o lume liberă a fost şi şansa ca Bartolomeu Anania să poată face cunoscută poziţia Bisericii Ortodoxe Române care rămânea ancorată în traiectoria sa misionară, fără a capitula în faţa puterii comuniste, aşa cum se acreditase în multe din cercurile Diasporei. De asemenea, intensificarea unui lobby iredentist din partea puternicei comunităţi maghiare din Diaspora în privinţa Transilvaniei, i-a oferit viitorului ierarh şansa de a se angaja în susţinerea unei acţiuni comune de informare a autorităţilor americane, inclusiv în colaborare strânsă cu Episcopul Valerian Trifa de la Vatra. Deşi un document comun nu a putut fi semnat de cele două episcopii ortodoxe româneşti, datorită unor vizite inoportune ale unor ierarhi din ţară, Bartolomeu Anania a înaintat Senatului Statelor Unite, în septembrie 1976, un Memoriu în problema Transilvaniei, text care a fost publicat de Congresul Statelor Unite în volumul Haering before the Subcommittee on International Trade of the Committee on Finance, United States Senate, Ninety-Fourth Congress, second Session, September 8, 1976, U. S. Goverment Printing Office, Washington, 1976, pp. 145-151.

America şi definitivarea operei literare

Igiena mentală şi spiritul unei societăţi deschisă la orice formă de gândire şi de exprimare i-au oferit scriitorului Valeriu Anania mediul fertil de a-şi definitiva opera literară pe care a scris-o în ţară, în mare parte mental, în anii de puşcărie comunistă. Interludiul hawaian a fost atelierul în care Valeriu Anania şi-a rescris opera, aducând-o la forma actuală, dar şi-a fixat şi unele repere ale unor lucrări viitoare precum Străinii din Kipukua, care are ca sursă de inspiraţie experienţa hawaiană sau Cerurile Oltului. America i-a oferit scriitorului şansa de a purta o remarcabilă corespondenţă cu mulţi intelectuali din ţară şi cu prieteni, lăsând o impresionantă colecţie de scrisori care se păstrează disparată în mai multe fonduri particulare din ţară.

America a rămas pentru Bartolomeu Anania şcoala libertăţii şi a încrederii, în care viitorul ierarh şi-a decantat principiile solide de viaţă şi de muncă şi care l-au consacrat ca un om al cuvântului şi ca pe un inamic declarat împotriva minciunii, necinstei şi corupţiei. Din această experienţă a rămas un om liber şi fidel principiilor de o viaţă.

Pr. Bogdan Ivanov