Bani de la Consiliul Județean Cluj pentru Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal

Consiliul Județean Cluj a anunțat, luni, că a aprobat alocarea sumei de 300.000 de lei, din bugetul propriu, pentru Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal (ICUTR), necesitatea acordării acestui sprijin financiar fiind justificată „de faptul că unitatea sanitară în cauză se află într-un amplu proces de restructurare, renovare și reutilare, care urmărește atingerea nivelului de performanță și calitate pe care îl poate oferi personalul medical înalt calificat”. În același timp însă – se precizează într-un comunicat remis presei -, ajutorul acordat de Consiliul Județean „urmărește, în primul rând, să permită continuarea în bune condiții a activității de furnizare a serviciilor medicale în folosul celor peste 8.000 de pacienți aflați în îngrijirea ICUTR, dintre care peste 1.900 sunt pacienți transplantați”.

„Banii alocați vor fi utilizați pentru a finanța procedura de avizare a lucrărilor de intervenție în vederea renovării mansardei, în contextul în care, în momentul de față, suprafețele sunt degradate și necesită zugrăveli sau înlocuire. Renovarea mansardei este un proiect complex care vizează saloane ce însumează un total de 65 de paturi, camera medicilor, camera de gardă, camera de tratament, spațiul cu destinație de amfiteatru, Laboratorul Clinic și Laboratorul de Anatomie Patologică. De asemenea, se va urmări asigurarea confortului termic pe perioada verii la nivelul mansardei, fiind necesară, în acest sens, achiziționarea și montarea a 20 de aparate de aer condiționat. Totodată, se va achiziționa un turn de laparoscopie pentru a asigura tratamentul minim invaziv al patologiei renale. (…)  În același timp, din bugetul alocat de Consiliul Județean vor fi achiziționate patru aparate de dializă, urmând ca Institutul să fie dotat și cu o centrifugă pentru tuburi de 12 ml și cu o linie pentru testarea imunohematologică prin tehnica de aglutinare în coloană de gel. Nu în ultimul rând, din banii alocați de forul județean se va achiziționa o pompă de vacuum pentru atoclav Belimed (…) și, totodată,  se vor înlocui saltelele și lenjeria de pat” – se precizează în comunicatul CJ Cluj.

Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal este singura unitate sanitară cu paturi din județul Cluj, care asigură servicii medicale de urgență pentru specialitatea de urologie.

Articole din aceeasi categorie