Atelierele gratuite Aptamil Junior IQ pentru dezvoltarea cognitivă a copiilor, la Cluj-Napoca

În perioada septembrie – octombrie a.c., Nutricia susţine, la Cluj-Napoca, „Atelierele gratuite Aptamil Junior IQ pentru dezvoltare cognitivă”, destinate părinţilor care au copii cu vârste cuprinse între 1 şi 3 ani.

„Primii trei ani de viaţă sunt esenţiali pentru dezvoltarea funcţiilor cognitive şi a inteligenţei copilului. În Atelierele-Aptamilaceastă perioadă, în care creierul îşi formează până la 80% dintre procesele de gândire care stau la baza inteligenţei, implicarea părinţilor este decisivă” – spun organizatorii.

Potrivit acestora, Atelierele Aptamil Junior IQ  îşi propun să-i invite pe părinţi să privească noţiunea de „joc/joacă” dintr-o nouă perspectivă: „jocul este mai mult decât o activitate firească în primii ani de viaţă; el este un instrument de învăţare extrem de eficient pentru cei mici, care accelerează şi coordonează dezvoltarea abilităţilor şi a inteligenţei”.

Organizatorii şi-au propus să le informeze pe mămici despre etapele de dezvoltare a creierului, pentru a le oferi „o bună înţelegere a modului în care părintele poate accelera dezvoltarea cognitivă a copilului în cel mai plăcut mod pentru copil: prin jocuri”. De asemeni, mămicile vor afla care sunt jocurile pe care le pot face alături de copilul lor „şi care: stimulează curiozitatea copilului, capacitatea lui de a percepe lucrurile dintr-o nouă perspectivă; contribuie la dezvoltarea motricităţii şi a coordonării dintre privire şi mişcările corpului; îmbunătăţesc coordonarea ochi-mână, care ajută copilul să înveţe despre măsuri şi mărimi, precum şi să perceapă noţiunile de interior, exterior, înauntru şi afară; conduc la formarea răbdării, a stimei de sine, a încrederii în sine şi a capacităţii copilului de a relaţiona cu cei din jur; stimulează creativitatea şi spiritul liber; accelerează capacitatea copilului de a se exprima verbal şi non-verbal” ş.a.

„Studiile au arătat că părinţii ai căror copii au devenit, mai târziu, sclipitori, au pus în practică un principu comun: acela că fiecare proces de învăţare, fiecare descoperire pe care o face copilul, trebuie să treacă prin joc şi plăcere. Ei şi-au încurajat copii să dea curs curiozităţii lor native, să exploreze mediul înconjurător, să se bucure de activităţile care le plac, ceea ce a favorizat, de asemenea, crearea unei relaţii excelente părinte-copil” – precizează organizatorii.

Atelierele se vor desfăşura, la Cluj-Napoca, în trei locuri: Grădiniţa „Paradisul Prichindeilor”, Centrul educaţional Round Hill Club şi FasTracKids Cluj-Napoca. Înscrierile se fac pe platforma http://ateliere.aptamil.ro/, şi tot acolo este afişat şi programul workshop-urilor.

M. T.

Articole din aceeasi categorie