Aproape 1000 de clujeni şi-au testat, luni, glicemia la Iulius Mall

Luni, 14 noiembrie, cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, membrii cluburilor Lions din Cluj-Napoca au organizat şi desfăşurat, pentru al doilea an consecutiv, o acţiune de testare gratuită a glicemiei, la Iulius Mall, în parteneriat cu Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice. În cadrul acţiunii, au fost testaţi 933 de locuitori ai Clujului. Toţi cei prezenţi au primit rezultatele testării în scris şi au fost consultaţi pe loc de medicii membri ai cluburilor Lions din Cluj, precum şi de rezidenţi ai Centrului de Diabet Cluj.

Potrivit organizatorilor acţiunii, un procent de 14,5 % dintre cei testaţi aveau valori ce depăşeau valorile normale ale glicemiei, iar dintre aceştia, două treimi nu ştiau că sînt suspecţi de diabet. Aceştia din urmă au fost îndrumaţi de specialiştii prezenţi să continue investigaţiile pentru a se stabili stadiul bolii.

Mai mult, dintre cei cu vîrste între 6 şi 22 de ani, aproape 13% au fost depistaţi cu valori crescute ale glicemiei, ceea ce reprezintă un semnal de alarmă cu privire la sănătatea tinerilor din ţară – spun reprezentanţii Cluburilor Lions. Dintre aceştia, mai puţin de o treime ştiau că au o problemă în ceea ce priveşte valorile glicemiei.

Tot luni, una dintre cele mai cunoscute şi vizibile clădiri din oraş, hotelul Belvedere, a fost iluminat în albastru – culoarea prin care se atrage atenţia asupra flagelului în creştere, al diabetului.

Organizatorii acestei acţiuni mulţumesc Organizaţiei Studenţilor Farmacişti, pentru participare, şi Iulius Mall, prin managerul său, dl. Sorin Guttman şi marketing manager Cristina Ispas, pentru sprijinul acordat, pentru al doilea an consecutiv, la organizarea şi reuşita campaniei.

Articole din aceeasi categorie