APAH-RO: Pacienții cu hepatita C au nevoie de continuitate în asigurarea tratamentui

Pacienții români cu hepatita C au nevoie de continuitate în asigurarea tratamentului – atenționează Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO), remarcând însă că, „din păcate, la nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) există schimbări frecvente, care generează incertitudini cu privire la continuitatea politicilor în beneficiul pacienților”.

„Ne dorim ca aceste schimbări să nu se materializeze în probleme majore pentru pacienții români. În ceea ce privește problematica hepatitei C, deși mai sunt câteva luni până la încheierea actualului contract cost-volum-rezultat pentru tratamentul cu interferon free, vrem să atragem atenția asupra nevoii de continuitate. În anii anteriori au existat perioade de pauză în asigurarea tratamentului, pauze cauzate tocmai de întârzierile înregistrare în aplicarea procedurilor de negociere a noilor contracte” – se arată într-un comunicat de presă al APAH-RO.

Prin intermediul aceluiași document, reprezentanții asociației își exprimă dorința de a cunoaște intențiile autorităților în ce privește reglementările privind contractele cost-volum-rezultat, având în vedere că în septembrie, anul trecut, a existat, în cadrul CNAS, inițiativa de modificare a acestora. Totodată, aceștia reamintesc punctul de vedere exprimat de asociație în cadrul dezbaterii publice organizate de CNAS în septembrie 2017: „Este necesară implementarea unui sistem în care să existe mai mulți câștigători, astfel încât să nu mai fim în situația ca anumite categorii de pacienți să nu aibă acces la terapiile inovatoare; contractele să fie încheiate pe perioade mai lungi (mai mult de un an), pentru a exista predictibilitate în ceea privește accesul la tratament; procedura de negociere să fie inițiată în timp util, astfel încât să nu mai existe perioade în care pacienții să nu aibă acces la terapiile inovatoare”.

M. T.

Articole din aceeasi categorie