Anul 2011 a adus noi reglementări legislative pentru sistemul de sănătate

Anul 2011 a însemnat pentru sistemul de sănătate noi schimbări legislative, dar şi schimbări la nivelul conducerii Ministerului Sănătăţii, astfel că la conducerea acestui minister a venit din vară un nou ministru – cel de-al 19 lea.

Cele mai importante schimbări legislative au vizat taxa clawback, modul de desfăşurare al examenului de Rezidenţiat, noi programe de sănătate, reorganizarea unităţilor sanitare.

În ultima lună a anului a fost lansat în dezbatere publică proiectul noii legi a sănătăţii, care aduce schimbări majore în gestionarea banilor din sistem, în sectorul spitalicesc şi în clasificarea personalului în unităţile medicale. Legea nu va intra în vigoare la 1 ianuarie, pentru că are termene şi condiţii de implementare care se întind pe tot parcursul anului viitor.

Taxa clawback a creat multe discuţii între autorităţi şi reprezentanţii marilor companii şi după mai multe dezbateri a fost adoptată, cu unele modificări, rezultatele aplicării ei pentru companii se vor vedea la începutul anului viitor.

Problemele de personal cu care se confruntă sistemul de sănătate a determinat autorităţile să dea posibilitatea medicilor tineri care nu au promovat Rezidenţiatul să se poată angaja într-o unitate sanitară. Absolvenţii facultăţilor de medicină, începînd cu promoţia 2005, vor primi competenţe de practică limitate, chiar dacă nu au promovat concursul de Rezidenţiat.

În ceea ce priveşte concursul de Rezidenţiat, acesta s-a desfăşurat din acest an descentralizat, în centrele universitare.

Fostul ministru al sănătăţii Cseke Attila anunţa, la începutul anului 2011, ca priorităţile cele mai importante, introducerea cardului naţional de sănătate, reorganizarea sistemului spitalicesc şi investiţiile în domeniile oncologic, anestezie, terapie intensivă.

În 2011, prin Programul naţional de paturi pentru perioada 2011 – 2013, adoptat de Executiv, numărul de paturi finanţate de CNAS în anul 2011 a fost de 129.524, iar în anul 2010 erau 134.760 de paturi finanţate de Casă.

Potrivit noilor reglementări, ponderea de paturi finanţate de stat va fi de 6,02 la mia de locuitori, Guvernul intenţionînd să ajungă la media europeană de 5,61 de paturi la 1.000 de locuitori.

În anul 2012, numărul maxim de paturi finanţate de stat propus este de 125.639, iar în 2013 – de 123.127.

Spitalele au fost clasificate, începînd cu luna mai a acestui an, în cinci categorii de competenţă. “Propunerea de clasificare a spitalelor în funcţie de competenţă, precum şi cea de reorganizare a sistemului spitalicesc fac parte din strategia Ministerului Sănătăţii de a înfiinţa unităţi sanitare cu nivel I de competenţă. În forma de organizare existentă în prezent, pacienţii nu pot beneficia de tratament într-un spital cu nivel de competenţă foarte înalt, deoarece niciun spital nu poate să obţină această categorie. Este necesar ca măcar în cele şase centre universitare de tradiţie dinţarăsă putem organiza astfel de unităţi”, opina ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.

Ministerul Sănătăţii a propus clasificarea spitalelor în cinci categorii.

Spitalele de categoria V au un nivel de competenţă limitat, sunt cele care asigură, după caz, servicii medicale pentru îngrijirea bolnavilor cronici, servicii medicale într-o singură specialitate sau servicii paleative.

Spitalele de categoria IV, cu un nivel de competenţă bazal, deservesc populaţia pe o rază administrativ-teritorială limitată, pentru afecţiuni cu grad mic de complexitate.

Spitalele de categoria III, cu un nivel de competenţă mediu, deservesc populaţia judeţului din aria administrativ-teritorială unde îşi are sediul şi, doar prin excepţie, din judeţele limitrofe, pentru afecţiuni cu grad mediu de complexitate.

Spitalele de categoria II (cu subcategoria II M pentru unităţile monoprofil), cu nivel de competenţă înalt, deservesc populaţia judeţului din aria sa administrativ-teritorială, precum şi din judeţele limitrofe, au un nivel înalt de dotare şi încadrare cu resurse umane şi asigură furnizarea serviciilor medicale cu un grad mare de complexitate.

Spitalele de categoria I (cu subcategoria I M pentru unităţile monoprofil) au un nivel de competenţă foarte înalt, asigură asistenţa medicală la nivel regional, deservind populaţia judeţului din aria sa administrativ-teritorială, precum şi alte judeţe, au cel mai înalt nivel de dotare şi încadrare cu resurse umane şi asigură furnizarea serviciilor medicale cu un grad de complexitate foarte înalt.

Pentru păstrarea funcţionalităţii sistemului naţional de urgenţă, s-a păstrat în continuare clasificarea spitalelor de urgenţă prevăzută prin Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 1764/2006.

Noul ministru al sănătăţii Ladislau Rittli, numit după ce Cseke Attila a demisionat, a declarat, la venirea sa, că are în vedere să continue reformele începute de predecesorul său. El a punctat că se vor introduce medicamentele generice în programele naţionale şi pachetul de bază va trebui adus la un nivel real, pentru a evidenţia clar ce se poate susţine de sistem. De asemenea, ministrul a spus că trebuie să se schimbe centrarea asistenţei medicale de pe spital şi să se orienteze către medicina primară.

Mari schimbări vor fi introduse în sistemul de sănătate din 2012 după ce noua lege a sănătăţii va fi dezbătută şi după ce vor apărea normele de aplicare la introducerea co-plăţii pentru asiguraţi.

Secretarul de stat în ministerul sănătăţii, dr. Cristian Anton Irimie, a declarat vineri pentru AGERPRES că anul 2011 a fost un an “peste care am trecut cu bine peste foarte multe lucruri”.

“Au fost făcuţi paşi importanţi s-a făcut restructurarea spitalelor, clasificarea spitalelor pe competenţe, am reuşit să ne încadrăm cît de cît în buget şi să fie finalizate acceptabil programele. Au fost alocaţi mai mulţi bani pentru investiţii, pentru aparatură, infrastructură, reparaţii capitale, au fost achiziţionate 232 de noi ambulanţe. Taxa clawback s-a adoptat cu diferite modificări, şi va funcţiona, va fi colectată de CNAS prin ANAF şi se vor îmbunătăţi veniturile”, a spus secretarul de stat.

Articole din aceeasi categorie