Alianța Medicilor: Nu suntem datori numai față de pacienți, ci și față de urmașii noștri

„Nu suntem datori numai față de pacienți, ci și față de urmașii noștri” – afirmă președintele Alianței Medicilor, dr. Bogdan Tănase, într-o „Scrisoare deschisă pentru toți decidenții”, postată pe pagina de Facebook a Alianței.

„Dacă nu ni se vor da asigurări și o lege clară, potrivit căreia copiii noștri (indiferent de vârsta acestora, aflați la studii sau încă sugari) vor avea asigurată toată viața pensie de urmaș în caz de deces (din cauza COVID-19), ne rezervăm dreptul de a demisiona” – anunță acesta.

Potrivit dr. Tănase, sunt foarte mulți în situația soț-soție care lucrează în domeniul sănatății „(medic – medic; asistent – asistent; medic – asistent; asistent – infirmieră și toate celelalte relații posibile)”. Aceștia nu au nevoie de bani în plus ca să muncească și să își facă datoria, ci „de echipamente de protecție, de circuite corecte, de camere de decontaminare la ieșirea din zona roșie” și, mai ales, au „dreptul să își știe copiii la adăpost, în caz de îmbolnăvire”

„Echipament corespunzător de protecție înseamnă:

1) Pentru ATI și specialități chirurgicale: mască ffp2/ffp3, viziere, bonetă, PPE, cizme de cauciuc, două perechi de mănuși chirurgicale;

2) Pentru restul personalului din specialitățile medicale: măști ffp2/ ffp3, vizieră, bonetă, halat chirurgical impermeabil, două perechi de mănuși și botoși lungi.

Subliniem că toți cei care lucrăm în spitale, de la portar, brancardier și până la medicii cei mai expuși – ATI-iști, ORL-iști, infecționiști, chirurgi – ne dorim să muncim în condiții de deplină siguranță, pentru că, odată infectați, reprezentăm un pericol pentru pacienții noștri, colegi și pentru toți cei cu care venim în contact. Pericolul de a ne transforma în vectori este mare și un singur infectat în spital ne poate infecta pe toți, iar cei infectați nu pot folosi nimănui, nici măcar celor pe care ar trebui să îi trateze” – arată dr. Bogdan Tănase.

În opinia sa, cei 500 de euro promiși nu rezolvă problemele personalului medical. „Toți am cerut echipamente de protecție, teste, circuite, protocoale și nu am primit decât foarte puțin. Și le cerem nu pentru că ne e teamă pentru noi, ci pentru că odată infectați suntem un pericol, o bombă cu ceas pentru pacienți, pentru colegi și, nu în ultimul rând, pentru familiile noastre. Asta vrem: siguranță pentru toată lumea! Nu este admisibil să avem protocoale pentru cei decedați și nici o asigurare pentru urmașii personalului din sănătate ce poate fi afectat de pandemie. Nu suntem datori numai față de pacienți, ci și față de urmașii noștri”, arată dr. Tănase, adăugând solicitarea, pentru „toți decidenții”, de a găsi „soluții viabile” pentru ca toți cei care lucrează în domeniul sanitar să o poată face „protejați, în condiții de siguranță”.

„În cazul în care se va ajunge la primirea celor 500 de euro, fără posibilitate de refuz, donarea lor către o cauză pe care o susținem este de dorit, în contextul în care nu acesta este sprijinul pe care îl solicităm!” – încheie președintele Alianței Medicilor.

M. T.

Articole din aceeasi categorie