Alcoolul – nociv în orice cantitate

Limita de siguranţă în cazul consumului de alcool nu există, conform unui important studiu desfăşurat la nivel internaţional şi conform căruia bărbaţii din România beau cel mai mult, relatează Press Association, citată de AGERPRES.

Cercetări realizate anterior au concluzionat că un consum moderat de alcool – aproximativ o băutură pe zi în cazul femeilor şi două pentru bărbaţi – poate oferi protecţie în faţa bolilor de inimă, însă autorii studiului recent insistă că orice beneficiu rezultat în urma consumului de alcool este depăşit de efectele sale nocive.

Consumul unei singure băuturi pe zi creşte cu 0,5% riscul de a dezvolta una dintre cele 23 de afecţiuni asociate alcoolului, estimează cercetătorii. ”În mod deosebit, asocierea dintre consumul de alcool şi riscul de cancer, răniri şi boli infecţioase compensează efectele protectoare faţă de boala cardiacă ischemică în cazul femeilor studiate. Deşi riscurile asupra sănătăţii asociate cu alcoolul încep prin a fi mici în urma consumului unei singure băuturi pe zi, ele cresc rapid pe măsură ce oamenii beau mai mult”, a declarat dr. Max Griswold, cercetător principal la Institutul pentru evaluarea sănătăţii din cadrul Universităţii Washington.

Oamenii de ştiinţă au compilat date de la 592 de studii, la care au participat în total 28 de milioane de persoane. O băutură alcoolică standard a fost definită ca având în conţinutul ei zece grame de alcool.

Circa una din trei persoane de pe planetă – sau 2,4 miliarde – este consumatoare de alcool, au notat oamenii de ştiinţă. Anual, 2,2% dintre femei şi 6,8% dintre bărbaţi îşi pierd viaţa în urma unor probleme de sănătate asociate consumului de alcool, printre acestea numărându-se cancerul, tuberculoza şi bolile de ficat. Consumul de băuturi alcoolice este cel mai important factor de risc la grupa de vârstă 15 – 49 de ani, cu 3,8 dintre decesele în rândul femeilor şi 12,2% dintre decesele în rândul bărbaţilor. În cazul persoanelor cu vârsta peste 50 de ani, cazurile de cancer reprezintă principala cauză de deces asociată consumului de alcool – cu 27,1% dintre decese în rândul femeilor şi 18,9% în cel al bărbaţilor.

Creşterea cu 0,5% a riscului de a dezvolta una dintre cele 23 de afecţiuni asociate alcoolului înseamnă că 918 persoane din 100.000 care au consumat o băutură alcoolică pe zi vor dezvolta o problemă de sănătate, în comparaţie cu 914 persoane care nu au băut alcool. În cazul celor care consumă două băuturi pe zi, riscul de a dezvolta o afecţiune asociată alcoolului este mai mare cu 7%. Pentru persoanele care consumă cinci băuturi alcoolice pe zi, riscul creşte cu 37%. Orice protecţie oferită faţă de bolile de inimă, de accident vascular cerebral sau de diabet s-a dovedit a fi ”insignifiantă din punct de vedere statistic”, au concluzionat cercetătorii.

Tiparele de consum al băuturilor alcoolice variază considerabil la nivel mondial. Danemarca s-a dovedit a avea cea mai mare proporţie de consumatori de alcool – 95,3% dintre femei şi 97,3% dintre bărbaţi. În Pakistan şi Bangladesh această proporţie este cea mai scăzută – doar 0,8% dintre bărbaţii pakistanezi şi 0,3% dintre femeile din Bangladesh consumă băuturi alcoolice. Bărbaţii din România şi femeile din Ucraina beau cel mai mult – 8,2 şi respectiv 4,2 băuturi pe zi.

Articole din aceeasi categorie