AFIE: Criza medicamentelor nu se datorează lipsei comenzilor realizate de farmacii

Asociația Farmaciilor Independente Ethica (AFIE) a trimis vineri o adresă către autorități pentru a aduce clarificări în ceea ce privește aprovizionarea farmaciilor cu medicamente.

„De câteva luni, farmaciile independente primesc același răspuns din partea distribuitorilor, legat de medicamentele care lipsesc, inclusiv Euthyrox: produsele nu sunt disponibile. «Sperăm să reușim să alocăm farmaciei dumneavoastră 2-3 cutii», este cel mai des răspuns primit de farmaciile din grupul Ethica, deși acestea au realizat solicitări zilnice privind medicamentele necesare pacienților. În contextul în care a fost semnalată public, de către pacienți și inclusiv de AFIE, lipsa de pe piață a mai multor produse pentru pacienții cu boli cronice, printre care și Euthyrox, autoritățile au transmis un comunicat în care se precizează că «nu toate farmaciile iau precomenzi de la pacienți pentru medicamentele pe care nu le au pe stoc», «astfel încât să fie comunicate distribuitorilor comenzi ferme de aprovizionare, în acord cu necesitatea pacienților»”, informează AFIE, care aduce o serie de argumente care demonstrează că „farmaciile fac demersuri pentru a avea medicamentele necesare și solicitate de pacienți”.

„În primul rând, farmaciile au transmis solicitări către distribuitorii angro privind toate medicamentele necesare pacienților din comunitățile în care își desfășoară activitatea. Orice modalitate prin care aceste solicitări au fost transmise, reprezintă o solicitare directă a farmaciei către respectivul distribuitor” – arată AFIE.

„Activitatea principală a oricărei farmacii este de a asigura asistența farmaceutică a populației, prin aprovizionarea cu medicamente în funcție de solicitări și eliberarea acestora către pacienți. Pe lângă acestea, farmacia este și o societate comercială care eliberează și vinde medicamente, pentru a putea suporta costurile necesare desfășurării activității. Faptul că autoritățile încearcă să transmită că farmaciile nu se aprovizionează corespunzător cu medicamente intră în directă contradicție cu obiectul de activitate al farmaciei”, declară președintelele Asociaţiei Farmaciilor Independente Ethica, farm. Sânziana Mardale, într-un comunicat remis presei.

Conform comunicatului, în cadrul unei analize realizate în februarie a.c., la nivelul grupului Ethica, și la care au răspuns 52 de farmacii comunitare independente, din 16 județe, au fost raportate 187 de medicamente pentru care farmaciile comunitare au realizat demersuri de aprovizionare către distribuitorii angro cu care se află în relații comerciale. „Farmaciile au primit fie un răspuns negativ din partea acestora (medicamentele nu se află în stoc), fie nu au primit nici un răspuns, fie au fost aprovizionate cu o cantitate mult mai mică față de cea solicitată conform prescripției medicale primite de la pacient” – se precizează în comunicat.

„Nu suntem noi în măsură să specificăm unde anume, pe lanțul de aprovizionare, apar aceste probleme, suntem siguri însă că trebuie să se intervină cu măsuri mai clare. Din păcate, pacienții uneori pun pe seama farmaciilor aceste probleme. Farmacia nu poate să suplinească nici producția unui medicament, nici distribuirea sa, nici semnarea unui act normativ”, arată farm. Sânziana Mardale.

AFIE reclamă și faptul că, atunci când farmaciile au transmis autorităților problemele cu care se confruntă în aprovizionare, acestea nu au oferit nici o soluție, „precizând că nu au în atribuție aprovizionarea farmaciilor cu medicamente, fiind aspecte comerciale care se bazează strict pe relațiile contractuale dintre farmacie și distribuitorii angro parteneri”.

„Farmaciile independente își doresc să fie parteneri de discuție ai autorităților, pentru a găsi împreună soluții la problemele care apar, astfel încât să fie protejată sănătatea pacienților. Din păcate, deși am semnalat din timp problemele de pe piața farmaceutică, nici Ministerul Sănătății, nici Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale nu ne-au transmis vreun răspuns sau vreo solicitare de a purta un dialog. Noi considerăm că doar printr-o atitudine constructivă putem aduce cu adevărat beneficii sistemului. Așteptăm de la autorități măsuri concrete, adoptarea unor acte normative și dialog continuu cu asociația, și nu o pasare a responsabilității. Este momentul să căutăm cu adevărat soluții!”, mai declară președintele AFIE.

M. T.

Articole din aceeasi categorie