Adevărul în epoca post-adevărului

Pentru foarte mulţi, acest titlu poate însemna un fel de invitaţie la o meditaţie filosofică, situată departe de preocupările obişnuite. Vă spun, însă, că în rândurile acestui articol nu este vorba despre o meditaţie cu conotaţii filosofice ci, dimpotrivă, despre o realitate de ordin spiritual în care suntem cu toţii înglobaţi şi asupra căreia vă invit să zăbovim câteva momente. Ce înseamnă noţiunea de post-adevăr? Cum poţi rămâne omul adevărului într-o epocă a post-adevărului? Oare, chiar ne mai interesează astăzi adevărul?

În data de 16 noiembrie 2016, dicţionarul Univeristăţii Oxford anunţa că „post-adevărul” este cuvântul care reflectă cel mai bine situaţia anului 2016. Conform definiţiei dicţionarului, post-adevărul „desemnează circumstanţa în care faptele obiective sunt mai puţin influente în formarea opiniei publice decât apelul la emoţie şi la credinţele personale”.

Fără a intra prea mult în detalii privitoare la geneza acestui model cognitiv, ceea ce trebuie reţinut este că, în această epocă a post-adevărului în care ne aflăm, deciziile nu se mai iau după criteriul adevărului, ci după criteriul ataşamentului emoţional. În plan politic, alegerile şi referendumurile se câştigă sau se pierd în funcţie de dibăcia cu care un partid sau o personalitate politică ştiu să manipuleze afectiv şi efectiv faptele şi însemnătatea lor. Ar fi, însă, o greşeală să credem că e vorba doar de domeniul politic, când, de fapt, post-adevărul s-a instalat în toate domeniile: familie, cultură, afaceri, sport, chiar şi în relaţiile de prietenie şi iubire.

Cum ar trebui să abordăm creştineşte această situaţie? În ce fel ne mai interpelează astăzi cuvântul Mântuitorului: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa” (In 14,6)? Una dintre străduinţele principale ale creştinilor este de a trăi în adevăr, adică cu Hristos şi în conformitate cu învăţătura Sa. Greutatea vine din contaminarea conştiinţei creştineşti cu mentalităţi lumeşti. Ceea ce poate rezulta este o relativizare a învăţăturilor creştine: luăm doar ceea ce ni se potriveşte, iar celelalte aspecte mai deranjante le lăsăm de-o parte. O astfel de situaţie este sancţionată cu hotărâre de către Apostolul Pavel, atunci când unii dintre creştinii din Corint s-au divizat zicând: „Eu sunt al lui Pavel!” sau „Eu sunt al lui Apolo!” sau „Eu sunt al lui Chefa!” sau „Eu sunt al lui Hristos!”. Iar Pavel le răspunde: „Oare a fost Hristos împărţit? Sau oare Pavel a fost răstignit pentru voi?” (1Cor 1,13). Îndemnul Apostolului, valabil şi astăzi, este ca „în Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire şi să nu fie dezbinări între voi” (1Cor 1,10). Aşadar, primul aspect al trăirii în adevăr este de a-L primi în inimi pe Hristos în întregime, fără divizări şi fără preferinţe personale.

Al doilea aspect important este că propriul nostru adevăr îl descoperim în lumina Adevărului suprem, Isus Hristos. Exemplul grăitor în acest sens este întâlnirea şi dialogul dintre Mântuitorul Isus Hristos şi tânărul bogat. Evanghelistul Luca îl descrie pe acest tânăr ca unul care împlineşte poruncile, este o persoană religioasă, admirată chiar şi de către Mântuitorul Hristos. Însă adevărul său este undeva ascuns, iar în momentul în care Hristos îi propune să vândă tot ce are şi să împartă săracilor, iar, apoi, să-L urmeze, adevărul iese la lumină: „Îţi mai lipseşte un lucru” (Lc 18,22). Astfel, în faţa lui Hristos, acest tânăr bogat şi religios, care avea de toate şi multe calităţi, îşi descoperă propriul adevăr că-i lipseşte, totuşi, un lucru … Iar acest adevăr, în loc să-l elibereze, îl întristează şi nu urmează imediat propunerea lui Isus.

Piatra de temelie a creştinului este Hristos Domnul, în comuniune cu El îşi descoperă propriul adevăr şi doar în lumina Sa va vedea Lumina. Epoca post-adevărului îşi va urma mersul sinuos până în momentul în care un alt curent sau meteahnă îi va lua locul, însă Cuvântul Adevărului rămâne în veac: „Cerul şi pământul vor trece, însă cuvintele Mele nu vor trece” (Lc 21, 33).

Pr. Daniel AVRAM