Activitatea de transplant din România, reorganizată cu fonduri de la Uniunea Europeană.

Peste 15,6 milioane de euro vor fi utilizați pentru dezvoltarea Registrului Național de Transplant, actualizarea ghidurilor și protocoalelor din domeniu și pentru sistematizarea și simplificarea legislației de transplant, în urma aprobării pentru finanțare a unui proiect depus de Ministerul Sănătății, în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă (POCA).

„În urma acestui proiect tot domeniul de transplant va fi reformat. Vor fi elaborate politici publice care să ducă la îmbunătățirea activității de transplant, dar și la asigurarea transparenței în acest domeniu. Vom începe printr-o analiză care vizează restructurarea tuturor actelor normative care guvernează activitatea de transplant din România, astfel încât să eliminăm  redundanțele legislative, elementele din legislație care nu mai au legătură cu situația existentă. Vom transpune în legislația noastră corect și complet toate directivele europene și vom reașeza actele normative prin eliminarea elementelor care conțin contradicții”, declară ministrul Sorina Pintea, într-un comunicat al MS, remis, miercuri, presei.

Conform comunicatului, Registrul Național de Transplant va fi dezvoltat sub forma unui sistem informatic unic integrat de înregistrare și colectare date cu caracter personal și medical a potențialilor donatori, a donatorilor în moarte cerebrală, a bolnavilor ce au ca indicație procedura de transplant, precum și a celor care au beneficiat de o procedură de transplant. De asemeni, va fi inventariată fiecare activitate și va fi elaborată o metodologie de calcul a costurilor generate de aceasta.

„Vor fi actualizate protocoalele și ghidurile de practică medicală în transplant, pentru fiecare tip de activitate (testare, coordonare, transport, prelevare, transplant, evaluare post transplant, stocare) și pentru fiecare tip de transplant (rinichi, ficat, cord, piele, cornee, os-tendon, pulmonar, pancreas, celule stem, celule reproducătoare umane). Registrul Național de Transplant care va fi dezvoltat se va interconecta cu toți actorii implicați în activitatea de transplant. Va fi elaborat și aprobat Codul transplantului” – informează MS.

Durata de implementare a proiectului este de 36 de luni.

M. T.

Articole din aceeasi categorie