Accidentul vascular cerebral, una dintre principalele cauze de deces

Accidentul vascular cerebral (AVC) reprezintă una dintre principalele cauze de morbiditate şi mortalitate pe plan mondial şi cea mai importantă cauză de dizabilitate pe termen lung în Europa, iar modificările demografice au dus la o creştere atât a incidenţei, cât şi a prevalenţei afecţiunii.

Cu ocazia Zilei Mondiale a AVC, Ministerul Sănătăţii recomandă verificarea regulată a tensiunii arteriale, descurajarea fumatului şi a consumului cronic de alcool în cantităţi mari, activitatea fizică regulată şi o dietă cu conţinut scăzut de sare şi grăsimi saturate şi bogată în fructe, legume şi fibre.
Ministerul derulează, începând cu anul 2015, programul pilot „Acţiunea Prioritară pentru Tratamentul Intervenţional al AVC”, prin intermediul căruia pacienţii cu AVC ischemic acut pot beneficia de tratament prin tromboliză intravenoasă în primele 4 – 5 ore de la debutul primelor simptome.

Recunoaşterea imediată a semnelor unui accident vascular cerebral este extrem de importantă, întrucât tromboliza intravenoasă nu poate fi efectuată decât în primele patru ore şi jumătate de la debutul primelor semne. Astfel, orice pacient care dezvoltă brusc asimetrie a feţei, scădere de forţă musculară cu slăbiciune a unui braţ sau/şi a unui picior, tulburare de vorbire sau tulburare de coordonare a membrelor ar trebui să se prezinte de urgenţă la spital.
„În perioada 2015 – 2018, aproximativ 1.830 pacienţi au beneficiat de tratament, suma cheltuită fiind de 12.767.000 lei. Anul acesta, Ministerul Sănătăţii a extins programul (…) de la 10 la 43 de spitale distribuite pe teritoriul a 36 de judeţe şi
în Bucureşti. Se aşteaptă ca, în următorii doi ani, aproximativ 6.000 de pacienţi cu AVC să beneficieze de acest tip de terapie, ceea ce va duce la o scăderea semnificativă a consecinţelor extrem de severe ale acestei afecţiuni”, se precizează într-un comunicat al Ministerului.

Articole din aceeasi categorie