95 de ani de la unirea Transilvaniei cu România. Tratatul de la Trianon, un act de dreptate pentru poporul român, o consfinţire a unei ordini de drept (II)

La 14 iunie 1920, în clădirea Marelui palat Trianon din Versailles, s-a semnat Tratatul de Pace, între puterile aliate şi asociate, printre care şi România, pe de o parte, şi Ungaria, pe de altă parte, prin el recunoscîndu-se valabilitatea juridică internaţională a Unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.

Adoptarea Tratatului de la Trianon a reprezentat nu numai o victorie strălucită a diplomaţiei româneşti şi a Aliaţilor, în cadrul Conferinţei de Pace, ci, în primul rind, o recunoaştere internaţională a unui act de justiţie internaţională făcută faţă de poporul român, o consacrare a Hotărîrii istorice de la Alba-Iulia, adoptată de Marea Adunare Naţională a celor peste 100.000 de români transilvăneni. Aceasta s-a impus opiniei publice internaţionale şi reprezentanţilor statelor reunite la Conferinţa de Pace de la Paris, în frunte cu Anglia, Franţa, S.U.A ca un act de autodeterminare, ca un drept inalienabil al poporului român. De altfel, nu numai Tratatul de la Trianon, ci întreaga serie de tratate adoptate de “Parlamentul lumii” în anii 1919-1920 a avut doar menirea să cosfinţească, în fapt, o realitate înfăptuită de poporul român în cursul anului 1918, ca şi de celelalte popoare oprimate din Austro-Ungaria.

Tratatul de Pace de la Trianon a consacrat, sub imperiul stării de fapt create în toamna anului 1918, prin lupta de eliberare a popoarelor din fosta Austro-Ungarie, graniţele Ungariei cu statele vecine şi unirea teritoriilor româneşti: Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureşul cu România; a Slovaciei şi a Ucrainei subcarpatice cu Cehoslovacia; a Croaţiei, Sloveniei şi a părţii din vest a Banatului cu Iugoslavia. În baza aceluiaşi tratat, regiunea Burgenland (fără oraşul Sopron) a intrat în componenţa Austrei.

Tratatul de la Trianon recunoaşte, prin articolul 45, valabilitatea juridică internaţională a unirii Transilvaniei cu România: “Ungaria renunţă în ceea ce o priveşte, în favoarea României, la toate drepturile şi titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare, situate dincolo de fruntariile Ungariei, cum sînt fixate la art. 27, partea II-a, şi recunoscute prin prezentul Tratat sau prin alte tratate, încheiate în scop de a regla afacerile actuale, ca făcînd parte din România.

Tratatul de la Trianon între puterile aliate şi asociate, pe de o parte, şi Ungaria, pe de altă parte, a fost întărit prin 37 de semnături ale preşedinţilor de consilii de miniştri, miniştrilor de externe, ambasadorilor, înalţilor comisari, miniştrilor plenipotenţiari, reprezentînd 22 de ţări, din Europa, Asia, America Latină, America de Nord, Africa şi Australia. Aceste semnături conferă Tratatului de la Trianon temeiurile de nezdruncinat, pecetluiau drepturile istorice şi etnodemografice ale poporului român şi anume Unirea Transilvaniei pe veci cu Patria Mamă, România.

Referindu-se la semnificaţia acestui mare act istoric, N. Titulescu, cel ce a jucat un rol proeminent în edificarea diplomaţiei mondiale asupra legitimităţii Unirii Transilvaniei cu România, sublinia că: “Tratatul de la Trianon apare tuturor românilor, îndeosebi celor din Ardeal, o consfinţire a unei ordini de drept”.

De asemenea, sociologul de prestigiu internaţional Dimitrie Gusti a exprimat, în forma cea mai veridică şi sugestivă, semnificaţia crucială a adoptării Tratatului de la Trianon, atunci cînd aprecia că: “asistăm la înscrierea unui însemnat capitol în istorie: la o înmormîntare şi la o înviere. Statul vechi, veşnic agresiv şi cuceritor (Imperiul austro-ungar), bazat în interior pe puterea brutală, a murit, iar statul nou, întemeiat pe o idee naţională şi democratică, i-a luat locul”.

Tratatul de la Trianon era apreciat de unul dintre cei mai mari specialişti în drept internaţional public, Joseph Rudinski, ca o “operă pe care o reclamă dreptatea istorică, precum şi o condiţie evident necesară bunei funcţionări a mecanismului păcii”.

Numeroşi exponenţi ai vieţii politico-diplomatice europene şi americane au pus în relief, în intervenţiile lor făcute în parlamentele naţionale, atît legitimitatea Hotărîrii istorice de la Alba-Iulia, de la 1 decembrie 1918, pe baza cărora Transilvania se unea cu România, cît şi prevederile Tratatului de la Trianon.

Elocventă în acest sens este declaraţia făcută, în Camera Comunelor, de către Harmsworth, secretar de stat în Ministerul de Externe al Marii Britanii, care sublinia faptul că “regatul Ungariei s-a descompus, într-o largă măsură, în părţile sale componente înainte de începerea Conferinţei de Pace, căci această ţară nu a fost decît un conglomerat artificial de forţe, de rase (naţionalităţi), neasemănătoare şi în unele cazuri ostile”.

La rîndul său, lordul Cramford, în numele ministerului de externe britanic, respinge calomniile şi insinuările delegaţiei ungare publicate în presa occidentală, afirmînd că “nu poate admite nici o clipă că tratatul de pace cu Ungaria ar fi fost redactat în vreun spirit de nedreptate faţă de Ungaria, numai pentru a împăca statele ce au luptat şi au suferit cu noi în timpul războiului”. “Nu cred – arată diplomatul britanic – că ar fi drept să se acuze aceste state de asemenea politică în pofida suferinţelor de multe secole”.

Personalităţi lucide ale naţiunii maghiare au înţeles corect caracterul implacabil al dreptăţii istorice, respectiv al tratatelor adoptate la Conferinţa de Pace, ca urmare a destrămării Imperiului austro-ungar, determinată de mişcările de eliberare naţională. Astfel, istoricul Erkhart în lucrarea Magyarország Története, apărută la Budapesta, în anul 1933, relevă următoarele: “Să nu ne închipuim că ungurii (cuceritorii ) au populat ţara întreagă (Transilvania). Numărul lor, poate şi din cauza înfrîngerilor suferite în patria lor de mai înainte, era prea mic pentru aceasta. Teritoriul ocupat de ei se potrivea aproximativ cu cel stabilit prin pacea de la Trianon, la care a fost redusă, după 1000 de ani, Ungaria Mare”. La rîndul său dr. Emil Nagy, fost ministru al justiţiei, declara: “Ungurii trebuie să abandoneze ideea integrităţii dinainte de război şi trebuie să se resemneze cu pierderea unor teritorii locuite de mase compacte de naţionalităţi străine”.

Prof. univ. dr.
Ioan BOJAN