74 de ani de la dezlănţuirea furiei horthyste în judeţul Cluj

În urmă cu 74 de ani, Nord-Vestul Ardealului a sîngerat dureros. Dictatul de la Viena, semnat la 30 august 1940, a creat cadrul pentru ca autorităţile horthyste să comită atrocităţi inimaginabile în rîndul românilor. Sute de persoane au fost omorîte pentru simplul fapt că vorbeau limba română. Rănile de atunci continuă să sîngereze şi acum, în timp ce unele cercuri naţionalist -şovine maghiare fac eforturi disperate pentru a încinge spiritele în Ardeal şi a crea condiţiile pentru diminuarea suveranităţii statului român în zone locuite compact de comunităţi etnice minoritare.

Furia horthystă a lovit în toamna anului 1940 zeci de localităţi din Ardealul de Nord.
La toate crimele şi holocaustul împotriva populaţiei româneşti au participat, conform unui plan comun de exterminare, Armata Regală Ungară, prin unităţi şi subunităţi dislocate în teritoriu.

Judeţul Sălaj a primit primul dezlănţuirea trupelor horthyste. Aici au avut loc 436 de crime bestiale, 235 de schingiuiri şi 978 de arestări. În judeţul Someş s-au înregistrat 38 crime bestiale, iar în Bihor 151 de persoane au murit pentru că s-au născut români. La Satu Mare au fost asasinaţi 28 de români, iar alţi 164 au fost schingiuiţi.
Situaţia a fost similară şi în judeţele Trei Scaune, Ciuc, Năsăud, Odorhei şi Maramureş.
În judeţul Cluj, horthystii au trecut la masacrarea populaţiei româneşti din localităţile Huedin, Ţaga, Sucutard şi Mureşenii de Cîmpie, în ultimele două localităţi, crimele asupra românilor fiind comandate de groful Wass Albert.

Conform sentinţei Tribunalului Poporului Cluj, din în 13 martie 1946, Wass i-a ordonat, în luna septembrie 1940, locotenentului Pakucs să execute cinci oameni din Sucutard: fostul primar român, Petru Mărginean, Iosif Moldovan, surorile Estera şi Rozalia Mihaly, precum şi Ioan Cot. Primarul a fost eliberat, dar ceilalţi au fost executaţi pe 22 septembrie 1940. Trupurile au fost îngropate într-o groapă comună, pe raza comunei Ţaga. Sătenii care le-au deshumat, şase ani mai tîrziu, spun că cele două femei erau aşezate pe spate, iar cei doi bărbaţi deasupra lor. Sentinţa Tribunalului Poporului mai arată că Wass Albert a dispus asasinarea preotului greco-catolic Andrei Bujor din Mureşeniii de Cîmpie şi a familiei acestuia. Alţi 11 oameni au fost executaţi în casa parohială, după care au fost îngropaţi într-o groapă comună, săpată în curtea casei. De precizat este faptul că instrumentarea cauzei în care Wass Albert era acuzat de instigarea la uciderea mai multor români s-a făcut în aceeaşi perioadă cu procesul mareşalului Ion Antonescu.

Sentinţa Tribunalului Poporului de la Cluj a fost confirmată de Tribunalul Internaţional pentru Crime de Război. Prin sentinţa din 1946, Wass Albert era considerat “criminal de război”, hotărîrea Tribunalului Poporului Cluj nefiind schimbată nici pînă în prezent. Cei care pun la îndoială vinovăţia lui Wass Albert, un adevărat terorist al toamnei anului 1940, pot vedea arhiva SRI, fond P, dosar 40022, vol. 3, p. 1-64.
Wass a scăpat de executarea sentinţei întrucît, în 1944, a fugit, împreună cu tatăl său, Endre, în Germania, iar în 1952 s-a stabilit în Statele Unite. Wass Albert, în vîrsta de 90 de ani, s-a sinucis în februarie 1998.

După 2000, mai mulţi membri ai UDMR şi organizaţiile naţionalist-revizioniste maghiare care activează în Ardeal au făcut demersuri pentru reabilitarea criminalului de război Wass Albert, care a instigat la uciderea unor oameni care nu aveau altă “vină” decît aceea de a fi de altă naţionalitatea şi religie decît el, adică români şi evrei. Astfel, în anul 2002, senatorul UDMR György Frunda a demarat procedurile pentru anularea sentinţei judecătoreşti prin care Wass a fost condamnat, iar fostul deputat de Cluj Vekov Karoly a depus în 17 august 2004 un memoriu la Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea promovării recursului în anulare şi casarea deciziei sentinţei din 1946. Vekov ameninţa atunci că în cazul în care instanţele româneşti nu vor face lumină în acest caz, va apela la CEDO.

În 2007, Andreas Wass, fiul criminalului Wass Albert a deschis o acţiune în instanţă la Cluj pentru revizuirea sentinţei din 1946 prin care tatăl său a fost condamnat la moarte şi declarat criminal de război. Cererea a fost însă respinsă de instanţă.
La Huedin, “Săptămîna neagră” a început în 9 septembrie 1940, cînd au intrat ocupanţii oraş.
Astfel, în seara acelei zilei, la masa de gală servită în casa fraţilor Albrecht (Géza Lajos,Dezsõ şi Ferencz), un ofiţer al armatei de ocupaţie le-a dat de înţeles celor de faţă că au la dispoziţie două zile pentru răzbunare.

Încă din aceeaşi seară,grupuri de localnici maghiari, unii dintre aceştia organizaţi de mai mult timp,au spart geamurile de la casele mai multor români, printre care se aflau Aurel Munteanu, Andrei Alexandru şi Petru Brîndaş. În dimineaţa zilei de 10 septembrie 1940, în curtea localnicului Ioan Negru-Ghiuţa (zis Vila), primarul Andrei Alexandru a fost arestat, avocatul Eugen Moga şi soţia au fost bătuţi, iar premilitarul Ion Negru a fost spînzurat de picioare de un copac. Au mai fost reţinuţi şi bătuţi N.Socolici, I.Furcovici, A.Creţ, P.String şi Vasile Popa (acesta a fost spînzurat de picioare).
Momentul culminant al acestor măsuri represive a fost atins în ziua de marţi, 10 septembrie 1940, cînd, după ora 12, în urma unor bătai ce au durat mai multe ore, au decedat protopopul Aurel Munteanu şi plutonierul de poliţie Gheorghe Nicola.
O altă victimă a fost Oniţa Negru.
Această femeie, mamă a şapte copii, după ce şi-a pus la adăpost familia la Boci (sat din apropierea Huedinului), s-a întors în Huedin şi, aflînd că îi este ocupată casa de armata ungară, s-a plîns noilor autorităţi, însă fără succes.

Mergînd la locuinţa ei din Strada Mare nr.26, a văzut că armata de ocupaţie, care rămăsese în Huedin, se instalase în gospodăria ei, organizînd aici bucătăria. La puţin timp, Oniţa Negru, în vîrstă de 47 de ani, era moartă fiind găsită de fiul ei, Vila, întinsă lîngă fîntîna din curte. Era udă şi se vedea o lovitură la tîmplă.. Acestuia i s-a spus că femeia căzuse în fîntînă, însă soldaţii foloseau în continuare apa din fîntînă, fapt ce confirmă că este vorba de un alt asasinat.
C.P.