21 de medicamente vor fi delistate, alte 12 vor fi mutate pe o sublistă cu procent de compensare de 20% (proiect)

21 de medicamente vor fi delistate şi alte 12 vor fi mutate pe o sublistă cu procent de compensare de 20%, prevede un proiect de hotărîre de guvern aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii, informează AGERPRES.

Potrivit proiectului, acest lucru va permite introducerea unor terapii de ultimă generaţie pentru patologii cu impact major din punct de Medicamente-2vedere social.

În acest mod se creează spaţiu bugetar pentru încheierea de contracte cost-volum şi cost-volum-rezultat pentru noi medicamente care vor determina o îmbunătăţire a calităţii vieţii pacienţilor şi o reducere a costurilor îngrijirilor de sănătate, prin perioade mai scurte de spitalizare, o refacere mai rapidă şi implicit, o reintegrare mai uşoară în familie şi la locul de muncă. (…) Delistarea unor medicamente care nu se mai regăsesc în ghidurile naţionale şi internaţionale de practică terapeutică reprezintă una dintre soluţiile prin care pacienţilor li se poate asigura un tratament cu medicamente de ultimă generaţie, ce reprezintă standard terapeutic în ţările europene cu un sistem medical consolidat. În urma evaluării întregii liste de medicamente cuprinzînd denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, au fost eliminate un număr de 9 DCI (denumiri comune internaţionale) pentru care Comisia Europeană a emis decizii de suspendare a autorizaţiei de punere pe piaţă. Aceste sînt: Rimonabantum, Efalizumabum, Alemtuzumab, combinaţii (rosiglitazonum+glimepiridum), Rosiglitazonum, Drotrecogium alfa, Daclizumabum, Sibutraminum, Tetralepamum”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Totodată, cinci DCI-uri au fost retrase din liste de medicamente cuprinzînd denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, deoarece sînt exclusiv OTC (medicamente care se eliberează fără reţetă medicală). Acestea sînt: Bifonazolum, Natrii fluoridum, Dexpanthenolum, Benzoylis Peroxidum, Clemastinum.

Cele 12 molecule care au intrat pe sublista D cu DCI-uri corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii în regim de compensare 20% sînt: Nicergolinum, Vincaminum, Diosminum, Acid omega 3, Erdosteinum, Trimetazidinum, Pentoxifyllinum (concentraţie >= 400 mg), Diazepamum, Lorazepamum, Nitrazepamum, Zopiclonum, Zolpidemum.

Articole din aceeasi categorie