1 Decembrie și Unitatea noastră morală

În asemenea ocazii ne place să vorbim despre unitatea noastră de credință, de limbă, de tradiții, de conștiință națională, despre unitatea teritorială a României, despre toate aceste bunuri foarte adevărate și foarte scumpe.   

Dar ocolim cu grijă o realitate mai gingașă: unitatea noastră morală; mai precis, lipsa noastră de unitate morală. Se mai cheamă și spirit de dezbinare, dihonie, vrajbă, împrăștiere, tendința centrifugală, împerechere, duh de bisericuță, mentalitate sectară. E o nenorocită moștenire pogorâtă-n noi, prin milenii, de la strămoșii geto-daci, acei nemuritori ai evului eroic, care ar fi stăpânit și spiritualizat istoria veche dacă n-ar fi trăit, ei între ei, intr-o necurmată dezbinare. Am moștenit-o ca pe o țară în buchetul de virtuți naționale și o purtăm pe frunte cu acea splendidă candoare cu care zeul Vulcan își purta coarnele, puternic pe nicovală.

Ceea ce pare mai grav e că neamurile vecine ne cunosc această slăbiciune și fac tot ce pot spre a ne o cultiva. Iar noi, unii într-o parte și alții în alta, fericiți la gândul că istoria începe cu cel ce o apucă mai întâi de coadă, plutim călare pe bușteni și vânăm himerele apelor, în timp ce vecinii stau bine înfipți pe țărmuri și aplaudă cursele bezmetice ale celor mai frumoși încornorați din Europa.

Glorioși descendenți ai geto-dacilor, fluturăm tot atâtea drapele câte idei ne trăznesc prin cap și ambiții prin căciulă, lăsând pe seama sfinților singurul stindard menit să ne mântuiască: acela al unității noastre morale.

Unitatea morală e unitate și de credință, și de limbă, și de conștiință patriotică, și de teritoriu național; e fiecare din ele și mai mult decât toate, căci numai ea le poate ține laolaltă. Zidarii de pe vremuri construiau cu pietre foarte poroase, ca niște bureți osificați, peste care turnau un mortar de var fierbinte; mortarul pătrundea prin toți porii pietrelor, făcându-se una cu ele și făcându-se una între ele. Unitatea morală e această legătură interioară care transcende atât varietatea de structuri individuale, cât și diversitatea de graiuri, credințe, obiceiuri, de orientări politice, făcând din ele un singur zid și o singură putere. Fără ea, nici cea mai fanatică și mai juruită formație politică nu și menține închegarea și se risipește; cu ea, chiar și cele mai mari cutremure naționale își găsesc un punct de echilibru, trupul sfâșiat al patriei păstrează legătura cu pământul rupt, așa cum omul viu simte durere în spațiul brațului amputat. Unitatea morală e sângele duhovnicesc al unui neam, inima lui nevăzută, nervul său inefabil, sufletul său etern.

Putem avea mai multe credințe religioase (suntem ortodocși, catolici, luterani, baptiști), mai multe limbi (avem generații noi pe diverse continente), mai multe tradiții (avem încă moldoveni și transilvăneni), mai multe crezuri politice (există democrație și anti democrație, extrema dreaptă și extrema stângă), mai multe stăpâniri statale (avem provincii subjugate și cetățenii străine), dar nu putem avea decât o singură conștiință a unității noastre morale.

Scriu și visez la vremea când aceste rânduri își vor găsi ecoul adevărat în inimile noastre, ale tuturor.

† Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu ANANIA
(Text publicat în revista Credința, din Detroit, nr.1/1966)