Ziua Europeană a Limbilor Străine, sărbătorită la Dej

Pentru al treilea an consecutiv, Asociaţia Francofonilor din Dej, a sărbătorit Ziua Europeană a Limbilor Străine, printr-o serie de activităţi destinate elevilor claselor a III-a şi a IV-a din şcolile „Mihai Eminescu”, Generală Nr. 1 şi „Avram Iancu”.

Atelierele, desfăşurate miercuri şi joi, sub genericul „Faceţi cunoştinţă cu limba franceză”, – de profesorii Ionela Leu, Alina Sabău, Katerina Balogh, Oana Monda, Maria Sfechiş, Corina Cristureanu – s-au bucurat de sprijinul Institutului Francez din Cluj şi au fost foarte bine primite de elevii care, la sfîrşitul activităţilor, au primit cîte o diplomă de participare. Şi, mai în joacă, mai în serios, mulţi dintre ei au descoperit, cu siguranţă, plăcerea de a rosti cîteva cuvinte în limba lui Voltaire. De altfel, toate activităţile propuse copiilor au dorit să ilustreze principiul potrivit căruia cunoaşterea unei limbi străine, oricare ar fi aceasta, înseamnă o deschidere spre un nou orizont cultural.

Ziua Europeană a Limbilor Străine este celebrată în fiecare an pe 26 septembrie, începînd cu 2001. Evenimentul a luat naştere din iniţiativa Consiliului Europei de la Strasbourg, cu intenţia declarată de a încuraja milioanele de europeni să înveţe cît mai multe limbi străine, la orice vîrstă, în cadrul sau în afara unui mediu academic. Totodată, CE întăreşte faptul că învăţarea limbilor străine aduce beneficii atît tinerilor, cît şi celor vîrstnici, fiind o modalitate prin care ne putem înţelege mai bine unii cu ceilalţi, depăşind, astfel, diferenţele culturale care ne separă.

M. Vaida

Articole din aceeasi categorie