Voluntarii LAPI – Prietenii lui Moş Nicolae

Elevii Liceului Teoretic „Alexandru Papiu Ilarian” din Dej, voluntari în proiectul comunitar SNAC (Strategia Naţională de Acţiune Comunitară), au lansat în cadrul şcolii o campanie de colectare de hăinuţe şi jucării pentru elevii de la Şcoala Specială din Dej, partenerii lor din proiect.

Activitatea s-a desfăşurat la Şcoala Specială, cu ocazia Săptămînii Educaţiei Permanente (eveniment patronat de UNESCO) şi a marcat Ziua Internaţională a Voluntariatului (5 decembrie), înscriindu-se de asemenea, cu succes, în seria de activităţi derulate în şcoli în cadrul ediţiei a XIII-a a „Festivalului Naţional al Şanselor Tale”, sub genericul „Educaţie şi Voluntariat”.

Cu acest prilej, voluntarii de la LAPI, „s-au împrietenit” cu Moş Nicolae şi, împreună cu profesoara Cornelia Platon, coordonatoarea proiectului SNAC, l-au însoţit pe Moş săptămîna trecută, ajutîndu-l să ducă daruri copiilor de la Şcoala Specială.

Bineînţeles, nici gazdele nu s-au lăsat mai prejos şi i-au întîmpinat pe oaspeţi cu colinde, poezii şi felicitări de Crăciun şi Anul Nou, confecţionate de copii. Momente emoţionante şi pentru unii şi pentru ceilalţi, într-o atmosferă specifică sărbătorilor de iarnă, întotdeauna aşteptate cu mult drag.

M. V.

Articole din aceeasi categorie